Aproximativ 10 piloni de înaltă tensiune ai liniei electrice de 330 kV Bălți–Dnestrovsk au fost afectați sau doborâți la pământ în această seară, la aproximativ 15 kilometri de municipiul Bălți. Incidentele s-au produs în urma fenomenelor meteorologice severe care au afectat regiunea.
Potrivit unui comunicat al Ministrului Energiei Dorin Junghietu, echipele „Moldelectrica” sunt deja în teren și inspectează fiecare sector afectat pentru a evalua amploarea exactă a pagubelor și a identifica soluțiile tehnice necesare.
„Dacă intervenția ar fi realizată exclusiv cu resursele proprii ale Moldelectrica, timpul estimat de restabilire depășește șapte zile. De aceea, am solicitat evaluarea tuturor opțiunilor pentru accelerarea lucrărilor, inclusiv implicarea altor companii specializate și verificarea imediată a stocurilor de materiale”, se arată în mesaj.
Linia electrică Bălți-Dnestrovsk interconectează sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al Ucrainei și este una dintre principalele elemente ale infrastructurii energetice.
TV8.md amintește că în plină caniculă, ploile puternice au făcut ravagii în unele regiuni ale Republicii Moldova, mai cu seamă în partea de nord. Rafalele de vânt au doborât crengi și arbori pe mai multe drumuri naționale, iar circulația rutieră a fost temporar blocată.
Incidentul are loc într-o nouă zi în care țara noastră se confruntă cu un deficit comercial de energie electrică.
Republica Moldova a intrat pentru 30 de zile în stare de alertă în sectorul energetic și cel hidrologic. Decizia a fost luată de Guvern în cadrul unei ședințe extraordinare.





















