Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Sute de drone și rachete deasupra Kievului. Atac asupra Moscovei, zborurile au fost restricționate

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1631: Alertă în Marea Neagră și propuneri de pace. Zelenski dezvăluie „planul secret” al lui Putin

zelenski putin trumpzelenski putin trump
12 august 2026, ora 23:37

Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rus Novorossiisk de la Marea Neagră, în urma unei solicitări din partea vicepreședintelui SUA, JD Vance, a relatat Financial Times, citând oficiali ucraineni. Totodată, Zelenski a declarat că Ucraina a înaintat negociatorilor americani propuneri pentru un plan de încheiere a războiului cu Moscova. 

Între timp, războiul continuă. O dronă lansată de armata lui Vladimir Putin a lovit un bloc din Odesa, iar dronele ucrainene au atacat portul rusesc Novorosiisk de la Marea Neagră, fiind raportate explozii și în peninsula Crimeea. Totodată, Zelenski expune „planul secret” al lui Putin după alegerile parlamentare din Rusia.

UPDATE Președinele ucrainean Volodimir Zelenski îl acuză pe Președintele rus Vladimir Putin că pregătește o amplă mobilizare de soldați în Rusia, care ar urma să înceapă în toamnă, imediat după alegerile parlamentare din septembrie. Într-un mesaj video transmis marți seară, Zelenski a afirmat că Moscova pregătește recrutarea a „câteva sute de mii” de ruși până la sfârșitul acestui an. Potrivit liderului de la Kiev, un număr similar de oameni ar putea fi mobilizat și anul viitor. Zelenski susține că informațiile provin din date obținute de serviciile de informații ucrainene, precum și din documente rusești. Obiectivul lui Putin ar fi nu doar consolidarea efectivelor armatei, ci și crearea impresiei că societatea rusă continuă să susțină războiul împotriva Ucrainei, scrie AlephNews.

UPDATE Armenia trebuie să decidă până în decembrie dacă va organiza un referendum pentru a alege între aproprierea de Uniunea Europeană și apartenența la Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA), a declarat pentru TASS viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, potrivit The Moscow Times. În funcție de decizia Erevanului, vor fi luate „măsuri suplimentare”, adaugă acesta.

UPDATE Ucraina ar trebui nu doar să doboare rachetele balistice ruse, ci să distrugă producția acestora, argumentează publicația britanică Financial Times. Partenerii trebuie să sprijine Ucraina atât cu mijloace de lovire, cât și cu informații de recunoaștere pentru identificarea țintelor, astfel încât aceasta să poată distruge întreprinderile de producție a rachetelor balistice și rampele de lansare de pe teritoriul rus. Amploarea producției rusești de rachete și deficitul de interceptoare arată de ce forțele ucrainene trebuie „să lovească arcașul, nu doar săgeata", susține FT.

UPDATE Salvatorii ucraineni înlătură consecințele atacului rusesc asupra unor obiective logistice din regiunea Kiev. În raionul Brovarî, pompierii au stins incendiul izbucnit într-una dintre locații, în timp ce în alte puncte intervențiile continuă. Operațiunile sunt îngreunate de alertele aeriene repetate, care îi obligă pe salvatori să se retragă temporar în zone sigure. La fața locului intervin echipe ale Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din regiunea Kiev, Kiev și din alte regiuni ale Ucrainei.

UPDATE Moldova ar putea redeveni o rută de tranzit pentru cerealele ucrainene către portul Constanța, în condițiile în care atacurile rusești afectează tot mai mult infrastructura portuară a Ucrainei. Chișinăul și Kievul au convenit asupra unei reduceri de 50% a tarifului pentru transportul feroviar de tranzit al mărfurilor ucrainene, începând cu 10 august și până la sfârșitul anului 2026, potrivit premierului ucrainean Serghei Korețki, notează RFI.

UPDATE Cererea de sisteme de apărare împotriva dronelor din partea companiilor private din Rusia a crescut de 6,6 ori în prima jumătate a anului 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul campaniei susţinute de atacuri ucrainene cu drone, scrie miercuri presa rusă, preluată de agenţia EFE.

UPDATE Rusia desfăşoară mai rapid decât se credea o versiune proprie a sistemului de internet prin satelit Starlink, a afirmat general-maiorul ucrainean Vadim Skibiţkii, citat marţi de Reuters dintr-un interviu acordat agenţiei RBC-Ucraina.

UPDATE O dronă rusească a lovit un bloc de cinci etaje din Odesa, avariind un apartament de la ultimul etaj. Nu au fost raportate victime, conform Mediafax. O dronă de atac rusească a lovit, marți seară, un bloc de locuințe cu cinci etaje din Odesa, provocând pagube unui apartament. Autoritățile ucrainene au transmis că, până la ora 00:30, miercuri, 12 august, nu au fost raportate victime.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a atacat Ucraina în noaptea de 9 spre 10 august folosind rachete balistice fabricate în Coreea de Nord. „Rusia a folosit, din nou, rachete din Coreea de Nord – într-un atac împotriva Ucrainei, noaptea trecută. Rachete balistice împotriva Kievului și Zaporijjia, lansate din mai multe regiuni rusești. Din păcate, sunt şi morți. Transmit condoleanțele mele tuturor celor apropiați. Zeci de oameni au fost răniți în urma atacurilor” – a declarat Zelenski. Președintele ucrainean a adăugat că atacurile cu rachete din timpul nopții au fost lansate din regiunile ruseşti Kursk, Rostov, Oriol și Voronej, notează Rador.

UPDATE Crimeea ocupată nu mai reprezintă o bază navală cu drepturi depline pentru Flota Rusiei de pe Marea Neagră, dar Moscova continuă să utilizeze peninsula în scopuri militare, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al Marinei ucrainene, Dmitro Pletenchuk, făcută în cadrul unei emisiuni naționale, relatează RBC Ukraine.

UPDATE Mai multe explozii au fost raportate și în peninsula Crimeea. Au fost auzite în apropierea centralei termoelectrice Balaklava, în afara Sevastopolului, potrivit canalului de monitorizare Crimean Wind. În apropiere de Bahcisarai, un localnic a declarat că „de la miezul nopții au avut loc mai multe explozii, focuri de mitralieră și drone deasupra capului”. De asemenea, un atac cu drone la scară largă ar fi avut loc și în apropierea Podului Crimeea. Acesta leagă peninsula ocupată de Krasnodar, din Rusia continentală. Autoritățile ucrainene nu au comentat atacurile, notează Gândul.

UPDATE Scafandrii militari din România au distrus două drone aeriene care pluteau în derivă în Marea Neagră, în zona Neptun Deep. Aparatele, de producție rusească, reprezintă o versiune modificată a dronelor de tip Shahed. Pe lângă cele două drone aeriene aflate în derivă, au fost indentificate și alte câteva resturi. Incidentele au avut loc în perimetrul în care România urmează să exploateze gaze naturale offshore.

UPDATE Exporturile de cereale prin Marea Neagră se confruntă cu o dublă lovitură. Nivelul Dunării este la un minim istoric, limitând fluxurile prin România, în timp ce Rusia și Ucraina și-au intensificat atacurile asupra navelor și infrastructurii cerealiere din regiune, relatează Bloomberg.

UPDATE Autoritățile letone au descoperit un tunel folosit de migranți pentru a trece ilegal granița din Belarus, pe fondul îngrijorărilor de lungă durată că Minsk folosește migrația ca armă împotriva UE, scrie Politico.

UPDATE Ambasada Rusiei la București a susținut, într-o declarație pentru presa rusă, că reprezentanților săi li s-ar fi prezentat „bucăți de polistiren” drept dovezi privind originea rusă a unor drone doborâte de România. Afirmațiile vin după ce ministerul român de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus în urma unor încălcări ale spațiului aerian românesc și a anunțat expulzarea unui diplomat rus. Ambasada Rusiei a transmis că totul ar fi fost un exercițiu de imagine în care totul a fost regizat și că, de fapt, s-ar fi tras asupra "unor ținte de antrenament", scrie Adevărul.

UPDATE Ambasada Rusiei la Chișinău nu-și cere scuze, dar preferă să acuze autoritățile Republicii Moldova că folosesc incidentul cu drona doborâtă la Crocmaz drept pretext pentru a deteriora relațiile bilaterale. Reacția Rusiei a venit după ce Guvernul de la Chișinău și-a rechemat ambasadorul de la Moscova pentru consultări. Moscova îndeamnă Chişinăul „să se abţină de la noi măsuri de escaladare”. Ambasada încheie mesajul pe un ton conciliant şi dă asigurări că Rusia „nu urmăreşte confruntarea cu Moldova, sub nicio formă” şi rămâne deschisă „dialogului constructiv, bazat pe respect reciproc”, dacă va exista „o voinţă similară” şi la Chişinău.

UPDATE Rusia a început în acest an transporturile de petrol către Asia prin Ruta Maritimă de Nord într-un ritm mai rapid decât anul trecut, şapte cargouri cu aproximativ 6 milioane de barili de ţiţei fiind deja în drum spre pieţele asiatice, potrivit unor surse comerciale şi datelor de transport maritim LSEG citate de Reuters.

UPDATE Președintele rus a vorbit cu studenți, doctoranzi și tineri oameni de știință la Novosibirsk despre inteligența artificială. În contextul „amenințărilor” pe care IA le-ar putea avea pentru Rusia, Vladimir Putin a declarat că „nu mi-a fost niciodată frică de nimic”, informează Mediafax.

UPDATE Ucraina a transmis Statelor Unite propuneri concrete care vizează încheierea războiului declanșat de Rusia, a declarat marți, 11 august, președintele Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean a subliniat că eforturile diplomatice trebuie susținute prin consolidarea capacității de apărare a Ucrainei și prin intensificarea presiunilor asupra Moscovei. „Am primit un raport din partea echipei noastre de negociere. Am transmis propunerile noastre părții americane”, a declarat Zelenski în discursul său de seară. „America ne poate ajuta să ne consolidăm apărarea, în primul rând apărarea antiaeriană, și poate exercita presiuni asupra Rusiei, astfel încât planurile acesteia să se schimbe – de la prelungirea războiului la pregătirea încheierii lui”, a adăugat acesta. Zelenski nu a dezvăluit conținutul propunerilor.

UPDATE Liderul rus Vladimir Putin a amenințat că Rusia va confisca vase europene ca răspuns la interceptarea și confiscarea navelor din așa-zisa „flotă-fantomă” a Rusiei, relatează Euronews. Mai multe companii europene au interceptat nave care transportau petrol rusesc. Aceste nave ocolesc sancțiunile europene care vizează petrolul, o sursă esențială de venituri pentru mașinăria de război a Rusiei. Noile sancțiuni adoptate luna trecută permit statelor membre ale UE să vândă petrolul sau orice altă marfă confiscată de pe nave. Faptul că europenii pot vinde acum mărfurile rusești confiscate a iritat Kremlinul și l-a făcut pe Putin să înceapă să amenințe cu atacarea navelor europene.

UPDATE Vladimir Putin a grațiat un fost pușcaș marin american care se afla într-o închisoare din Rusia de aproximativ patru ani. Robert Gilman, în vârstă de 32 de ani, a fost eliberat din motive umanitare și s-a întors în Statele Unite, potrivit The Guardian.

UPDATE Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rus Novorossiysk de la Marea Neagră, în urma unei solicitări din partea vicepreședintelui SUA, JD Vance, a relatat Financial Times, citând oficiali ucraineni. Oficiali ucraineni au declarat pentru Financial Times că vicepreședintele american JD Vance a solicitat încetarea atacurilor într-un apel telefonic cu președintele Volodimir Zelenski pe 31 iulie. Solicitarea din partea vicepreședintelui american a venit întrucât Washingtonul era îngrijorat de faptul că Ucraina destabiliza și mai mult piețele petroliere și aducea prejudicii companiilor americane prin atacarea petrolierelor care transportau țiței pompat din Kazahstan către un terminal al Consorțiului Conductelor din Marea Caspică (CPC) din portul rus Novorossiysk.

UPDATE Un atac cu drone a provocat pagube în Novorossiisk, unul dintre cele mai importante porturi rusești de la Marea Neagră. Fragmente ale dronelor doborâte au avariat șase clădiri rezidențiale și un imobil comercial, iar mai multe persoane au fost rănite, notează NewsWeek.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că forțele ucrainene au desfășurat, în noaptea de 12 august, o „operațiune unică” împotriva bazei navale ruse din Novorossiisk, situată la peste 300 de kilometri de linia frontului. Potrivit lui Zelenski, au fost folosite drone reactive „Palianiția”, rachete „Neptun” și sisteme maritime fără echipaj, fiind raportate lovituri asupra pozițiilor de apărare antiaeriană, danelor și infrastructurii portuare.

Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente