Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți, după ce o mașină a ajuns pe trotuar și a lovit mai mulți pietoni, în centrul orașului Brașov. Martorii spun că autoturismul ar fi venit cu viteză și descriu scenele de după impact drept un adevărat carnagiu.
Accidentul s-a produs în jurul orei 21:00, pe strada Mureșenilor din Brașov. Potrivit autorităților, un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui Duster, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. În zona unui sens giratoriu, autoturismul a urcat mai întâi pe spațiul verde, apoi a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni.
Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
În urma impactului, doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți și transportați la spital. Printre victime se numără și doi cetățeni germani, unul dintre ei fiind decedat.
Martorii spun că mașina ar fi circulat cu viteză înainte de impact. „A fost un carnagiu. Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Ne-am speriat, ne-am luat în brațe și am început să plângem”, a povestit o femeie care se afla în apropierea locului accidentului, potrivit Antena 3.
Un alt martor a ajuns la fața locului la câteva minute după accident: „Ni s-a spus că mașina venea cu viteză foarte mare, iar șoferul a pierdut controlul. Autoturismul s-a izbit de colțul clădirii și acolo i-a prins pe oameni”.
„Șoferul era căzut pe volan, iar trei persoane se aflau la pământ. Cu doar două minute înainte trecuserăm și noi pe aici. Este inexplicabil cum, pe o stradă atât de îngustă, șoferul putea să vină cu o asemenea viteză”, a spus un alt martor.
Preliminar, s-a stabilit că șoferul ar fi suferit o criză de epilepsie la volan. Viteza autoturismului și circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de anchetatori.




































