Astăzi are loc o nouă ședință în dosarul „Kuliok”, în care fostul președinte și actualul deputat Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă, precum și de organizarea și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. La ședință s-a prezentat deputata aleasă pe listele Blocului „Patriotic”, Zinaida Greceanîi, fostă deputată a PSRM, dar nu și liderul socialist.
După ședință, Greceanîi a refuzat să facă declarații în fața presei: „Toate declarațiile le-am făcut în sala de judecată. Detalii nu pot să dau, pentru că vor fi interpretate absolut altfel. Contează foarte mult pentru mine o justiție echidistantă și corectă. Așa trebuie să fie într-o țară democratică”.
Totodată, avocații lui Igor Dodon au anunțat cu fostul președinte nu se va prezenta la ședința de astăzi.
Înaintea ședinței Parlamentului, Igor Dodon a declarat că se va prezenta în instanță doar după finalizarea examinării tuturor probelor, atât ale acuzării, cât și ale apărării.
„Eu urmează să depun declarații după ce se finalizează examinarea tuturor probelor din ambele părți. Astăzi a fost audiată doamna Greceanîi. Înțeleg că, din partea procurorilor, mai sunt martori care nu au fost audiați. Când se va finaliza procedura, eu voi merge”, a declarat liderul socialist.
Greceanîi face parte din lista martorilor apărării, alături de Ion Ceban, Artur Gumeniuc, Maxim Lebedinschi, Vasile Șova, Aureliu Ciocoi, Adrian Lebedinschi, Petru Burduja, Ghenadie Mitriuc, Vlad Batrîncea, Corneliu Furculiță, Vladimir Țurcan, Gaic Vartanean, Grigore Uzun și Pavel Voicu.
Liderul PSRM este acuzat că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat. Fostul președinte pledează nevinovat și riscă până la 20 de ani de închisoare.







































