Volkswagen a aprobat cel mai dur plan de restructurare din istoria industriei auto germane. Consiliul de supraveghere al celui mai mare producător auto din Europa a dat undă verde planului de restructurare. Acesta prevede reducerea cu până la 100 de mii a numărului de locuri de muncă și înjumătățirea numărului de modele produse. Criza grupului va afecta și mărcile pe care Volkswagen le deține, printre care Audi, Porsche și Skoda. Experții explică scăderea dramatică prin pierderea pieței chineze. China a fost timp de decenii o sursă importantă de profit pentru Volkswagen, însă constructorii locali, precum BYD, domină acum piața mașinilor electrice, oferind tehnologii mai avansate la prețuri mai mici.
Planul „Future Plan 2030” prevede eliminarea a încă aproximativ 50 de mii de locuri de muncă la nivel mondial. Împreună cu cele 50 de mii de posturi deja vizate în Germania, numărul total ajunge la 100 de mii, adică aproximativ 15% din angajații grupului. Volkswagen invocă presiunea concurențială, schimbările tehnologice și scăderea cererii.
Grupul se confruntă și cu o supracapacitate de aproximativ 500 de mii de vehicule în Europa, iar închiderea unor fabrici din Germania nu este exclusă.
„Este un dublu șoc. Un șoc național pentru Germania, care și-a bazat o mare parte a modelului său economic pe exporturi și pe comerțul cu China. Este, de asemenea, un șoc industrial major pentru Europa, care nu a reușit să anticipeze transformarea pieței auto, în condițiile în care industria auto asigură aproximativ 14 milioane de locuri de muncă în Europa.
Când o companie concediază câteva sute de angajați, înseamnă că se confruntă cu probleme economice. Când concediază 100.000 de persoane, înseamnă că se confruntă cu un șoc economic major, provocat de scăderea cererii, pentru că oferta sa nu a reușit să se adapteze”, a declarat expertul economic Nicolas Doze.
În 2025, grupul avea peste 660 de mii de angajați la nivel mondial. Totuși, forța de muncă în Germania este prea scumpă, spun experții economici.
„Una dintre marile probleme ale Germaniei este costul forței de muncă. Nu suntem competitivi în comparație cu alte țări, precum China sau Europa de Est. Aceste țări sunt mult mai competitive din punct de vedere al costurilor”, a explicat expertul economic Christoph Steitz.
Fenomenul se resimte și în Republica Moldova. În timp ce vânzările de mașini noi au crescut, mărcile chineze au ajuns să dețină aproximativ un sfert din piața auto locală. BYD a intrat în premieră în topul celor mai vândute mărci, cu aproape 1.000 de automobile comercializate. Toyota rămâne liderul pieței, urmată de Skoda. Dacia și Kia completează topul, în timp ce brandurile tradiționale, precum Volkswagen, pierd teren în fața producătorilor chinezi.






















