Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1719: Atacuri masive, blackout uriaș și tensiune pe front. Mareșal: „E cea mai periculoasă perioadă”

Examinări-fulger vs. restanțe pe rol: Dosarele de rezonanță „păstrate” de noii judecători ai CSJ (I)

cristi (42)
15 septembrie 2026, ora 17:50

Pe 3 iulie 2026, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) s-a ales cu cinci judecători noi, numiți după vetting și votul pozitiv al Consiliului Superior al Magistraturii. Patru dintre acești magistrați au judecat, până la promovare, dosare de rezonanță. Pe unele dintre ele, au reușit să pronunțe sentințe de condamnare, iar altele au rămas restante, chiar dacă se află de ani buni pe rol. 

De regulă, în asemenea cazuri, dosarele nesoluționate sunt redistribuite altor judecători, iar examinarea judecătorească este reluată de la zero. Cu acordul instanței de judecată și a CSM, judecătorii promovați au dreptul să își păstreze în examinare, până la pronunțare, anumite dosare, aflate pe ultima sută de metri. Dosarele selectate de cei patru judecători se referă în special la câteva personaje politice: Veaceslav Platon, Alexandr Stoianoglo, Igor Dodon.

Examinări-fulger pe dosarele Guțul, Plahotniuc, Gacikevici 

Ana Cucerescu este una dintre cele mai cunoscute magistrate dintre cei promovați vara aceasta la CSJ. În ultimii ani, ea a avut în gestiune mai multe dosare de rezonanță, legate de „Frauda bancară” și gruparea Șor, pe care a pronunțat sentințe de condamnare la ani grei de pușcărie. În august 2024, Cucerescu l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe propagandistul pro-rus Iurie Roșca. Un an mai târziu, a condamnat-o la șapte ani de detenție pe bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul. Înainte de condamnare, magistrata a sesizat CSM că a fost intimidată și a primit amenințări cu moartea. 

În aprilie 2026, Cucerescu a pronunțat și o sentință de condamnare a lui Vladimir Plahotniuc la 19 ani de pușcărie, în dosarul „Furtul miliardului”. Iar la sfârșitul lunii iulie, după ce a fost promovată la CSJ, magistrata l-a condamnat la 13 ani de pușcărie pe bancherul Grigore Gacikevici, unul dintre primii învinuiți în dosarul „Furtul miliardului”. Acest dosar a ajuns în judecată cu mai bine de zece ani în urmă, dar a fost „murat” de judecătoarea Olga Cojocaru, lucru despre care Cutia Neagră PLUS a relatat anterior. La sfârșitul anului trecut, Cojocaru a fost eliberată din funcție, după ce a picat vettingul, iar dosarul Gacikevici a fost redistribuit Anei Cucerescu. Ultima a pronunțat sentința peste circa jumătate de an de examinare. 

Ce dosare și-a păstrat Cucerescu?

Dacă pe aceste dosare, hotărârile de judecată au venit, de regulă, peste cel mult un an după ce au ajuns în administrarea magistratei, pe alte cauze penale sensibile examinate de Cucerescu, judecata se întinde de ani buni. Pe 9 iulie 2026, printr-o dispoziție a președintelui CSM Sergiu Caraman, Consiliul a menținut împuternicirile magistratei pe 6 cauze penale aflate la etapa finală de examinare. 

Este vorba despre dosarul Gacikevici (pe care, în scurt timp, magistrata a pronunțat sentința de condamnare); dosarul Concesionării Aeroportului Chișinău (vizați fostul premier Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr, fostul șef al Agenției Proprietăți Publice Tudor Copaci și alții); dosarul Igor Popa, fost adjunct al procurorului general Alexandr Stoianoglo; dosarul Andrei Cociorvă, acuzat de trafic de influență; dosarul Ion Apostol, acuzat de abuz de putere, și dosarul celor 24 de vameși de la postul vamal Leușeni, reținuți în 2013 pentru corupție, într-o operațiune comună a DNA și CNA. Dosarul se află în judecată de 12 ani fără nicio soluție.  

Două săptămâni mai târziu, la solicitarea Anei Cucerescu, CSM i-a menținut împuternicirile și pe dosarul lui Alexandr Stoianoglo și a procurorilor Elena Ceruță și Dumitru Răilean, care vizează renunțarea la învinuire pe dosarul lui Veaceslav Platon, ceea ce a dus la eliberarea lui din închisoare. În momentul în care a primit spre examinare acest dosar, în 2024, Ana Cucerescu a depus cerere de abţinere, pe motiv că se află în relații de prietenie cu inculpatul Dumitru Răileanu. Declarația de abținere însă a fost respinsă de completul de judecată care a analizat-o.

Achitare scandaloasă, după promovare

La scurt timp după promovarea la CSJ, Ana Cucerescu l-a achitat pe Igor Popa, fost adjunct al procurorului general Stoianoglo, în dosarul penal în care era inculpat pentru fals în declarații. Ziarul de Gardă a scris că sentința a fost pronunțată pe 27 iulie, dar nu a fost publicată pe portalul instanțelor de judecată până joi, 30 iulie, chiar dacă de regulă, hotărârile sunt publicate în aceeași zi. Igor Popa a fost învinuit de neincluderea intenționată a unor date în declarațiile de avere depuse pentru 2018-2020, privind imobilele deținute de concubina sa. 

În 2020, reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au dezvăluit că șeful de atunci al oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, Igor Popa, locuia într-un apartament de lux în centrul Chișinăului. Locuința nu se regăsea în declarația de avere și interese, la fel ca și alte bunuri pe care acesta le folosea. Jurnaliștii susțineau că omul legii era divorțat în acte, iar în realitate cei doi locuiau împreună. Potrivit sentinței de achitare, instanța nu a putut confirma, din probele prezentate de procurori, că Igor Popa și fosta sa soție erau concubini. De-a lungul carierei, Popa a fost implicat în mai multe controverse, fiind acuzat că ar fi instrumentat dosare cu tentă politică în perioada guvernării comuniste și că ar fi contribuit la mușamalizarea cauzelor privind protestele din 7 aprilie 2009.

Dosarul privind abuzul de putere comis la adoptarea deciziei de transmitere a Aeroportului Internațional Chișinău în concesiune către firmele controlate de Ilan Șor se află la etapa dezbaterii judiciare, urmând în scurt timp și pronunțarea hotărârii. Timp de doi ani, de când Ana Cucerescu este președinta completului de magistrați care examinează dosarul, pe caz au fost stabilite peste 90 de ședințe de judecată, dintre care o treime au fost amânate, fie la solicitarea avocaților sau inculpaților, fie pentru că judecătorii din complet nu putea fi prezenți la ședință. 

Dosarele „restante” ale Anei Cucerescu

Judecătoria Chișinău nu a putut să ne răspundă câte dosare avea în examinare Ana Cucerescu la momentul promovării la CSJ, dar am reușit să identificăm câteva de rezonanță printre ele. Toate acestea se aflau de puțin timp pe masa judecătoarei și au fost redistribuite altor magistrați. Este vorba despre dosarul fostului deputat democrat Sergiu Sîrbu, judecat penal pentru îmbogățire ilicită. Astăzi cauza penală se află pe masa magistratei Olga Bejenari. Dosarul lui Sîrbu îi fusese distribuit aleatoriu Anei Cucerescu pe 20 mai 2026, cu o lună înainte de promovarea la CSJ. Magistrata a reușit să organizeze în acest timp 7 ședințe de judecată. 

Un alt dosar restant al judecătoarei se referă la o fostă angajată a Moldincombank, Olga Pungă, învinuită de escrocherie. Pungă a fost condamnată anterior la pușcărie pentru că, la indicația lui Veaceslav Platon, ar fi falsificat niște chitanțe de achitare a taxelor de stat de către bancă. În 2020, la scurt timp după ce a ajuns procuror general, Alexandr Stoianoglo a emis o ordonanță prin care a dispus revizuirea dosarului Pungă. Stoianoglo a calificat dosarul drept unul politic. Nu este clar motivul pentru care dosarul de revizuire în privința Olgăi Pungă a stat suspendat în aer din 2020 și până în 2026, dar, potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, cauza penală de revizuire a fost repartizată Anei Cucerescu abia în aprilie 2026, la șase ani de la ordonanța emisă de Stoianoglo.

Dosarul „blanchete pentru pașapoarte”, reluat de la zero după aproape 2 ani 

Cea mai importantă cauză penală la care a renunțat Ana Cucerescu se referă la schema blanchetelor pentru pașapoarte în care sunt judecați penal Vladimir Andronachi, Alexandru Vilcu și fostul șef al ASP Vladislav Zara. Inculpații sunt acuzați că ar fi perfectat acte juridice pentru a prelungi contractul cu o companie externă care ar fi primit, în mod fraudulos, 5 milioane de euro de la perfectarea actelor de identitate moldovenești. 

Dosarul a ajuns la Ana Cucerescu la începutul anului 2025, doar că fiecare a doua ședință de judecată nu a avut loc, fiind amânată fie la solicitarea inculpaților și a avocaților, fie din lipsa membrilor completului de judecată. Pe acest dosar, în comparație cu altele, ședințele de judecată erau numite la distanțe mai mari unele de altele. Timp de un an și jumătate au avut loc doar 37 de ședințe.

Atât dosarul blanchetelor pentru pașapoarte, cât și dosarul Olgăi Pungă au fost repartizate între timp magistratei Angela Vasilenco, care urmează să le reia de la capăt. 

Restanțele judecătorului Stratan: dosare ale lui Chiril Lucinschi și Veaceslav Platon 

Un alt judecător promovat la CSJ odată cu Ana Cucerescu este Sergiu Stratan. Cucerescu și Stratan au fost colegi de complet de judecată la examinarea dosarului lui Vlad Plahotniuc (Frauda bancară). Și tot împreună urmează să pronunțe sentința și pe dosarul lui Alexandr Stoianoglo și a procurorilor Elena Ceruță și Dumitru Răilean, privind revizuirea dosarului lui Veaceslav Platon (Frauda bancară). 

CSM a menținut împuternicirile judecătorului Sergiu Stratan pe 9 dosare penale. O parte dintre ele sunt dosare de rezonanță. De exemplu, magistratul urmează să pronunțe sentința în dosarul de rejudecare a fostului deputat Chiril Lucinschi, acuzat de spălare de bani. Dosarul se află de mai mult timp în examinarea completului condus de Sergiu Stratan. Anul trecut, judecătorii au amânat de două ori pronunțarea hotărârii pe caz, dispunând reluarea cauzei penale. De la începutul acestui an, au avut loc doar două ședințe de judecată, iar altele 5 au fost anulate din cauza neprezentarii unor judecători din complet. Din mai 2026, pe dosar nu a mai fost programată nicio ședință de judecată. 

Un alt membru al completului pe acest dosar este Alexandru Negru, promovat și el la CSJ. CSM a menținut și împuternicirile  lui Negru pe această cauză penală, pornită încă în 2017. 

Contactat de TV8, judecătorul Sergiu Stratan a explicat că pe dosarul Lucinschi, ultima reluare a cauzei a fost dispusă pentru a fi audiat suplimentar inculpatul. În ultimele trei luni, după ce unul dintre magistrații pe caz, judecătoarea Angela Catană, a fost eliberată din sistem, nu mai pot fi convocate noi ședințe de judecată, până nu va fi numit un nou membru al completului. 

Un alt dosar pe care Stratan și-a păstrat împuternicirile este cel al lui Veaceslav Platon și verișoara sa Marina Marohina. Cei doi sunt învinuiți că, pentru a-i denigra imaginea publică și pentru a se răzbuna pe o judecătoare de la Curtea Supremă de Justiție, au fabricat și pus în circulaţie un card bancar pe numele acesteia. 

Dosarul a fost transmis în judecată încă în 2019, adică acum 7 ani. Din 2024, se află în examinarea unui complet de judecată din care face parte Sergiu Stratan. La fel ca și în cazul lui Chiril Lucinschi, magistratul anunța în mai 2026 că la următoarea ședință urmează să pronunțe sentința pe dosar, dar în loc de pronunțare a dispus reluarea cercetării judecătorești. Pe acest dosar au avut loc mai multe amânări, la solicitarea avocaților și învinuiților - ambii fugari în Londra, unde așteaptă decizia instanței privind extrădarea în Moldova. 

Stratan afirmă că, pe dosarul Platon și Marohina, instanța a dispus reluarea cercetării judecătorești pentru a concretiza anumite probe. Stratan ne-a asigurat că nu poate fi vorba de tergiversări pe acest caz. Or, în ultimii doi ani, aproape toate ședințele de judecată stabilite au avut loc. 

Dosare torpilate vs. dosare-fulger

Sergiu Stratan și-a păstrat împuternicirile și pe dosarul directorului Glorinal, Vasile Chirică, privind delapidarea averii străine. În această cauză penală, opt angajați ai companiei de construcții Glorinal sunt acuzați că au semnat contracte de investiții cu mai multe persoane, pentru construcția unui bloc, dar după finalizarea lucrărilor de construcții oamenii nu au putut intra în posesia locuințelor pentru că acestea sunt gajate la bancă. Dosarul se află pe masa magistratului din 2024. Între timp, au avut loc zeci de ședințe de judecată.

Un alt dosar care se murează de nouă ani pe masa lui Sergiu Stratan este cel al omului de afaceri Constantin Manole, învinuit de evaziune fiscală. În 2017, când a fost reținut, Manole declara că dosarul său este o răzbunare din partea unor oameni din anturajul lui Vlad Plahotniuc pentru că ar fi refuzat să facă afaceri cu ei. Pe atunci, Manole era unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din Moldova. Potrivit agendei ședințelor de judecată, în ultimii doi ani, pe acest dosar au avut loc cel mult 3 ședințe pe an. Celelalte au fost amânate sau contramandate fie la solicitarea părților, fie din imposibilitatea judecătorului de a se prezenta. Stratan a solicitat CSM păstrarea împuternicirilor pe acest dosar. 

Alte patru dosare penale pe care Stratan a cerut să le ducă până la capăt se referă la trafic de ființe umane și trafic de copii, un dosar pentru escrocherie, dar și o cauză penală care i-a fost distribuită cu trei luni înainte de promovarea la CSJ, privind finanțarea ilicită a partidului Șor. Dosarul îi vizează pe fosta șefă a organizației teritoriale Bălți a partidului Șor și pe soțul ei. În cinci luni, judecătorul a numit 10 ședințe de judecată pe caz, iar la următoarea ședință de judecată, din 25 septembrie, urmează să pronunțe hotărârea. 

Dosare de rezonanță, din primii ani de activitate

De-a lungul carierei sale de 11 ani, judecător în cadrul Judecătoriei Chișinău, Sergiu Stratan a examinat mai multe dosare de rezonanță. El a fost președintele completului de judecată care l-a condamnat la 19 ani de pușcărie pe Vlad Plahotniuc, în dosarul „Furtul miliardului”. Stratan i-a condamnat la închisoare pe fosta deputată transfugă Irina Lozovan și soțul său Pavel Gîrleanu, consilier raional în Ocnița, pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor. 

Tot el a pronunțat a doua sentință de condamnare pentru trădare de patrie din istoria recentă a R. Moldova, în dosarul lui Denis Cuculescu, acuzat de acțiuni ostile și destabilizări la comanda unui stat străin. În 2017, când avea doar doi ani în funcție de judecător, Stratan a judecat dosarul de învinuire a omului de afaceri Arcadie Topală, acuzat de pseudoactivitate de întreprinzător, evaziune fiscală și spălarea banilor. După ce și-a recunoscut vina și s-a căit, businessmanul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare, fiind stabilit un termen de probă de un an.

Va urma...

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Încurajarea Transparenței Judiciare prin Instrumente Digitale”, implementat de A.O. „Juriștii pentru Drepturile Omului”, cu sprijinul National Endowment for Democracy (NED). Finanțatorul nu influențează în niciun fel subiectul sau conținutul investigației publicate.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. /Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? /Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? /Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? /Aflați duminică, la Cutia Neagră PLUS. Doar la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

/LIVE TEXT/ Atac armat în Cracovia: 6 morți și 15 răniți. Ce se știe despre tragedia din Polonia
/LIVE TEXT/ Atac armat în Cracovia: 6 morți și 15 răniți. Ce se știe despre tragedia din Polonia
/LIVE/ Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, invitat la Cutia Neagră PLUS
/LIVE/ Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, invitat la Cutia Neagră PLUS
Doliu în Poliție: Șeful Inspectoratului din Fălești a murit într-un accident rutier
Doliu în Poliție: Șeful Inspectoratului din Fălești a murit într-un accident rutier
/PROMO/ Comisara europeană Marta Kos, la TV8: Interviu exclusiv la „Новая Неделя”, cu Anatolie Golea
/PROMO/ Comisara europeană Marta Kos, la TV8: Interviu exclusiv la „Новая Неделя”, cu Anatolie Golea
Horoscop 8 noiembrie 2026 de la ChatGPT: Zi aglomerată pentru Gemeni, iar Fecioarele explorează oportunități noi
Horoscop 8 noiembrie 2026 de la ChatGPT: Zi aglomerată pentru Gemeni, iar Fecioarele explorează oportunități noi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente