Lionel Messi și-a adjudecat trofeul cu numărul 49 din carieră. Inter Miami s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 2:0 în fața celor de la Cruz Azul, în Campeones Cup, iar starul argentinian a oferit o pasă decisivă și a marcat, ajungând la 100 de goluri pentru americani.
A fost prima dată când Inter Miami se impune în confruntarea dintre câștigătoarea Major League Soccer și campioana Mexicului. Messi a fost jucătorul meciului, el fiind cel care a reușit să deschidă scorul.
Aceasta a fost reușita cu numărul 100 a lui Messi în tricoul celor de la Inter Miami, echipă alături de care a cucerit 5 trofee de la transferul din 2023.
Argentinianul are în total 929 de goluri în toată cariera. Scorul final al partidei cu Cruz Azul a fost stabilit în minutul 81, când fostul jucător legendar al Barcelonei a centrat balonul în careu din corner, iar Casemiro a finalizat.
Astfel, campioana MLS a cucerit pentru prima dată după 3 ani Campeones Cup, după ce la ultimele ediții se impuseseră reprezentantele Mexicului.
Victoria a venit chiar în primul meci al noului antrenor Cristian "Kily" Gonzalez pe banca lui Inter Miami.
Pentru Lionel Messi, acesta a fost trofeul cu numărul 49 din întreaga carieră, argentinianul fiind cel mai titrat fotbalist din toate timpurile







































