Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1679: Planul din 2027, alerta lui Zelenski și ordinul lui Putin. Kievul: „Rusia are o mobilizare secretă”

social

/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei

carton Violeta Cojocarucarton Violeta Cojocaru
29 septembrie 2026, ora 21:42

Acum două săptămâni Cutia Neagră PLUS a dezvăluit într-o investigație cum se triplează salariile unor directori de întreprinderi de stat din contul unor prime și bonusuri de performanță, astfel încât, la final de an, sumele încasate de aceștia depășesc un milion de lei. Astăzi vă spunem cum a fost remunerat managementul Poștei Moldovei, întreprinderea care în ultimii ani a fost constant scutită de defalcări la bugetul de stat din profitul obținut pentru a investi în dezvoltare. 

Pe de altă parte, Poșta Moldovei a cheltuit bani în dreapta și în stânga pentru motivarea angajaților, dar mai ales a directorului și vicedirectorului companiei. Bonusurile pentru performanță au crescut chiar și atunci când compania a avut rezultate financiare modeste. Pe lângă sporuri salariale și prime cu ocazia sărbătorilor naționale, religioase și profesionale, vicedirectorul companiei a primit și ajutoare materiale în valoare de 50 la sută din salariu.  

Poșta Moldovei este condusă din iulie 2023 de Violeta Cojocaru, care a asigurat interimatul funcției de administrator până în septembrie 2025, când a fost numită director în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice (APP). 

Violeta Cojocaru a lucrat în ultimii ani cot la cot cu ex-directorul APP, Roman Cojuhari. Între anii 2019-2021, cât Roman Cojuhari a fost vicedirector al Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului, Violeta Cojocaru a ocupat funcția de șefă a Direcției Juridice în aceeași structură a Guvernului. În septembrie 2021, Roman Cojuhari a fost numit director interimar la Poșta Moldovei, iar în următoarea lună a angajat-o pe Violeta Cojocaru în calitate de vicedirector al întreprinderii de stat. 

În iulie 2023, când Roman Cojuhari a trecut la șefia Agenției Proprietății Publice, adjuncta sa de la Poșta Moldovei a rămas să conducă întreprinderea. A deținut interimatul funcției de director timp de doi ani, în pofida normelor legale care stipulează că un interimat nu poate dura mai mult de un an. În septembrie 2025, APP condus de Roman Cojuhari a desemnat-o pe Violeta Cojocaru câștigătoare a concursului pentru funcția de director al Î.S. Poșta Moldovei.

Salariu de 38 mii lei și spor lunar pentru complexitatea muncii 

În iulie 2023, când a preluat conducerea Poștei Moldovei, Violeta Cojocaru avea un salariu de funcție de peste 33.000 de lei. Din aprilie 2025, salariul i-a fost majorat până la 38.400 de lei. Potrivit unor acte consultate de Cutia Neagră, APP a stabilit în contractul ei de muncă, semnat în august 2025, și achitarea unui spor lunar pentru intensitatea muncii de 50% din salariu.  

Pe de altă parte, într-un răspuns expediat la solicitarea Cutiei Negre, Poșta Moldovei ne-a informat că în 2025 Violeta Cojocaru a încasat în total doar 73.000 de lei ca spor pentru complexitatea muncii, asta fiind aproximativ 16% din suma pe care a încasat-o din salarii. În plus, sporul pentru complexitate nu a fost unul fix, așa cum este în cazul altor directori de întreprinderi de stat, ci a variat în fiecare lună de la 3.000 de lei până la aproape 9.000 de lei.

66.000 de lei - primă de Ziua Mondială a Poștei

De când administrează Poșta Moldovei, Violeta Cojocaru a primit în fiecare an prime de Ziua Mondială a Poștei, sărbătorită pe 9 octombrie. Cea mai mare primă i-a fost acordată în 2023 – 66.440 de lei, adică două salarii de funcție pe care le avea atunci. În următorii ani, Cojocaru a primit câte un salariu de funcție de ziua profesională.

De asemenea, Violeta Cojocaru a încasat prime în mărimea unui salariu cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sărbătorilor pascale și de Ziua Independenței Republicii Moldova. 

Violeta Cojocaru, director Poșta Moldovei // sursa:facebook.com

Chiar dacă în contractul de muncă semnat cu APP sunt prevăzute și prime trimestriale pentru directorul Poștei Moldovei pentru performanțe manageriale, Violeta Cojocaru nu a beneficiat de ele. A încasat însă recompense din profitul companiei. 

În 2023, Poșta Moldovei a înregistrat un profit de 23,9 milioane de lei. Consiliul de Administrație al întreprinderii a decis să acorde directorului recompense în sumă de 88.600 lei. Violeta Cojocaru, care a preluat funcția în iulie 2023, a încasat peste 49.000 de lei din suma decisă de consiliu, iar o compensație de peste 39.000 lei i-a revenit lui Roman Cojuhari, care a administrat Poșta Moldovei până a fi numit șef la APP.

În 2024, Poșta Moldovei a înregistrat un profit net de 52,8 milioane de lei și urma să achite dividende către stat în sumă de 2,9 milioane de lei. Pe 24 iunie 2025, Guvernul a decis să scutească întreprinderea de la plata defalcărilor în buget, motivând că banii vor fi utilizați pentru modernizarea întreprinderii. Chiar în următoarea lună, Consiliul de Administrație al întreprinderii a decis să-i achite Violetei Cojocaru o recompensă din profitul companiei în mărime de 5 salarii - peste 166.000 de lei.

Bugetul pentru premii, crescut ca pe drojdii

În perioada 2022-2024, Guvernul a scutit Poșta Moldovei de plata dividendelor, pentru ca întreprinderea să-și acopere pierderile suportate câțiva ani mai devreme și să investească în modernizarea și dezvoltarea companiei. În același timp, managementul instituției a decis să mărească în fiecare an bugetul pentru premiile acordate angajaților.

O hotărâre a Guvernului din 2002 stabilește că premierea angajaților se face în conformitate cu un Regulament al întreprinderii de stat, elaborat de comun acord cu comitetele sindicale și aprobat de conducătorul întreprinderii. Cuantumul anual al premiilor plătite angajaților din fondul de salarizare nu poate depăși un fond mediu lunar de salarizare. 

Un control al Inspecției Financiare, realizat anul trecut, a stabilit că la Poșta Moldovei în fiecare an a crescut ca pe drojdii cuantumul premiilor acordate. În 2022, s-au acordat premii în sumă de 2,8 milioane de lei angajaților, asta fiind circa 12% din fondul lunar de salarizare de 22,6 milioane de lei. Iar în 2024, cuantumul premiilor a ajuns la 11,8 milioane de lei, aproape jumătate din fondul lunar de salarizare. 

În răspunsul oferit la solicitarea Cutiei Negre, Poșta Moldovei a precizat că are un „Regulament privind premierea, acordarea ajutoarelor materiale și sporurilor salariaților” votat de Consiliul de Administrație al întreprinderii în noiembrie 2025 și acesta prevede mai multe beneficii pentru angajați. 

Cu ocazia zilelor de naștere, cu date jubiliare (30 de ani, 40 de ani, 50 de ani, etc) salariații pot primi premii unice de până la 50% din salariu. Tot atât pot încasa angajații când împlinesc 10 ani, 15 ani, 20 de ani, etc de activitate în cadrul întreprinderii. 

La atingerea vârstei de pensionare, dacă au lucrat mai mult de 10 ani la Poșta Moldovei, angajații pot primi până la 2000 de lei. Tot atât primesc salariații când se căsătoresc sau în familii se naște un copil. La 1 septembrie, angajații care au copii ce merg în clasa I primesc câte 500 de lei.

În caz de deces al unui angajat, se oferă pentru familia acestuia un ajutor de 6000 de lei, iar în cazul decesului unor rude apropiate, angajații primesc câte 3000 de lei. Se pot oferi și ajutoare materiale în caz de situații excepționale: calamități naturale, accidente, maladii grave ale angajaților sau intervenții chirurgicale costisitoare.

De asemenea, se oferă sporuri lunare la salarii pentru angajați din diferite departamente. Mărimea sporurilor variază în funcție de munca pe care o îndeplinesc.

Angajații Poștei Moldovei, chiar și cei din administrație, primesc și tichete pentru masă. Violeta Cojocaru a încasat anul trecut peste 7.000 de lei pentru prânz. Tot atât a primit și vicedirectorul întreprinderii. 

Ajutoare materiale pentru vicedirector

Poșta Moldovei are și un vicedirector remunerat lunar cu zeci de mii de lei. Din septembrie 2023, funcția este ocupată de Ion Garștea. Acesta a lucrat, începând cu 2008, doar la Banca de Economii, în diferite funcții în Direcția administrare gaj a băncii. În noiembrie 2022, Garștea a fost angajat la Poșta Moldovei în calitate de șef al Departamentului suport, iar peste un an a fost avansat la funcția de vicedirector al întreprinderii de stat.  

Ion Garștea, vicedirector Poșta Moldovei // facebook.com

Potrivit actelor consultate de Cutia Neagră, când a fost numit vicedirector la Poșta Moldovei, Garștea avea un salariu de funcție de 29.000 de lei, iar din iulie 2025 salariul a fost majorat până la 34.500 de lei. Periodic, primește și sporuri pentru complexitatea muncii. Din ianuarie 2024 până în august curent, Ion Garștea a încasat de 9 ori astfel de sporuri, în sumă de peste 62.000 de lei.

În aceeași perioadă, Ion Garștea a mai primit 4 prime de sărbători care au variat între 3.000 și 10.000 de lei și 3 ajutoare materiale. Acestea au fost de fiecare dată în mărimea a 50% din salariu. Un ajutor material a fost de 14.500 de lei și două a câte 17.250 de lei. 

Spre deosebire de Violeta Cojocaru, care nu a încasat prime trimestriale pentru rezultate financiare bune la Poșta Moldovei, adjunctul său a primit astfel de recompense. În 2024, Ion Garștea a încasat 4 prime în sumă de 16.500 de lei, iar anul trecut – două prime în valoare de 5.550 de lei. 

În anul 2025, Poșta Moldovei a cheltuit peste 416 milioane de lei pentru remunerarea angajaților și plata contribuțiilor sociale. Asta reprezintă peste 76% din totalul cheltuielilor pe care le-a suportat întreprinderea de stat.

Profitul Poștei Moldovei în scădere drastică

Chiar dacă a înregistrat venituri din activitate de aproape 600 de milioane de lei în 2025, la final de an Poșta Moldovei a rămas cu un profit de numai 5,6 milioane de lei. A scăzut de 10 ori în comparație cu profitul înregistrat de întreprindere în 2024, când a fost de 52,8 milioane de lei.

Conducerea Poștei Moldovei motivează, în raportul pentru anul trecut,  că au scăzut cel mai mult veniturile întreprinderii din trimiterile poștale de pe platformele internaționale, din corespondența națională și internațională expediată și din distribuția edițiilor periodice prin abonament. 

Pe de altă parte, administrația argumentează că au crescut mult cheltuielile pentru remunerarea muncii. După ce Guvernul a majorat salariul minim pe țară de la 5.000 la 5.500 de lei,  Poșta Moldovei a cheltuit cu aproape 42 de milioane de lei mai mult pentru salarii și plățile sociale aferente.

De asemenea, cheltuielile întreprinderii pentru energia electrică s-au majorat cu peste 3 milioane de lei după ce anul trecut a crescut tariful.

„Deși întreprinderea rămâne profitabilă s-au luat măsuri de reducere a costurilor operaționale și de diversificare a veniturilor prestate”, se spune în raportul administrației companiei.

În mai curent, Agenția Proprietății Publice a propus Guvernului ca Poșta Moldovei să fie scutită de plata a 1,4 milioane de lei către bugetul de stat ca dividende din profitul înregistrat de întreprindere anul trecut. APP a motivat că banii vor fi utilizați pentru îmbunătățirea sistemului informatic, modernizarea infrastructurii logistice, renovarea sucursalelor și reînnoirea parcului auto al Poștei Moldovei.

Pe 1 iulie, în contextul scandalului de la Moldatsa ce viza plata unor salarii nesimțite, ex-premierul Alexandru Munteanu a cerut ca APP să fie urgent reorganizată, iar întreprinderile de stat care urmau a fi scutite de defalcările la buget să achite toate dividendele. În rezultat, Poșta Moldovei a virat la bugetul de stat 1,4 milioane de lei din profitul pe care l-a înregistrat anul trecut.

Directorul Poșta Moldovei, Violeta Cojocaru, a refuzat să ne ofere un interviu la subiectul salarizării angajaților și să clarifice anumite aspecte ce vizează primele de sărbători, bonusurile pentru performanță și ajutoarele materiale încasate de managementul întreprinderii.

Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Un bărbat a vrut să-i dovedească cumnatului că soția îl înșală: Ce riscă după ce i-ar fi trimis un video intim
/VIDEO/ Un bărbat a vrut să-i dovedească cumnatului că soția îl înșală: Ce riscă după ce i-ar fi trimis un video intim

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente