Unde se termină grija și începe controlul? Când gelozia nu mai e o dovadă de iubire, ci un semn de alarmă? În multe relații abuzive, violența nu începe cu o palmă. Începe cu vorbe frumoase, promisiuni și gesturi care par dovezi de iubire. Apoi, încetul cu încetul, apar controlul, izolarea și frica. Iar când vine prima lovitură, abuzul a început de mult. Cum ajunge iubirea să se transforme în violență și care sunt semnele pe care nu trebuie să le ignorăm? Aflăm astăzi, în cel de-al doilea episod al campaniei „ACASĂ - FĂRĂ FRICĂ”.
„Nu s-a început din start, dar cu timpul. Cred că trecuseră vreo patru-cinci ani de când am început să trăim împreună”, spune Anastasia, victimă a violenței în familie.
„A fost foarte bine de la început. Apoi când am început să-i cunosc caracterul mai bine - mi-am dat seama că-i un tiran care n-are milă și nici inimă”, a menționat Maria, o altă victimă a violenței în familie.
Liudmila avea doar 17 ani când a cunoscut un bărbat originar din Turcia. Matur, atent și grijuliu, el i-a câștigat încrederea, iar tânăra a crezut că și-a găsit omul alături de care își va construi viitorul la care visa:
„El avea 27 de ani, în momentul în care noi ne-am cunoscut. - Diferența era de 10 ani? - Da, de 10 ani. El era așa de bun, avea așa un comportament frumos. El așa o încredere mi-a dat mie, încât am zis că acesta este al meu. Exact ce căutam eu... eram o femeie... un copil care căuta sprijinul unui om mai matur, care îmi părea că a văzut viața.”
Dar ceea ce părea la început o poveste de iubire s-a transformat, treptat, într-un coșmar:
„Eram închisă în casă. Mie nu mi se dădea voie nici afară, nici să mă realizez. Prieteni nu aveam, discuții nu aveam.”
Izolarea a venit înaintea loviturilor. Apoi au apărut gelozia, umilințele și trădările. Când Liudmila a aflat că era înșelată, a încercat să ceară explicații. Răspunsul a fost violența:
„Am început să discut, apoi să strig, să mă răzbun, cum poate o femeie ... Nu că eu doar pe tine te iubesc și mai dă-mi o șansă. Evident că erau și bătăi, erau și vorbe urâte, precum: nu uita de unde ai venit, că tu ai știut că eu sunt turc, tu știi că eu am un caracter mai impulsiv, că eu nu pot să mă controlez, dar eu asta nu vreau să fac. Mă manipula că așa e el, «dar eu pe tine te iubesc, eu nu pot fără tine...»”
Așa se construiește cercul violenței: agresiune, promisiuni, împăcare și, din nou, agresiune. Relatările victimelor scot la iveală tipare dureroase. Unele sunt cucerite încă din adolescență, când au puțină experiență de viață. Altele sunt grăbite să se căsătorească. Agresorii le câștigă încrederea, le leagă rapid de ei, iar apoi își arată adevărata față.
„M-am căsătorit timp de trei zile, foarte repede”, a spus Maria, victimă a violenței în familie.
Totuși, psihologii atrag atenția că nicio femeie nu este ferită de violența în familie, indiferent de vârstă, studii, statut social sau mediul din care provine. Abuzul nu ține cont de bani sau de poziția socială, iar acceptarea acestui adevăr rămâne una dintre cele mai mari provocări, atât pentru victime, cât și pentru societate.
„Și când se ciocnesc cu violența spun că «păi eu nu sunt așa, nu sunt așa ca dânsele, înseamnă că asta nu e violență ce e la mine». În acest caz, procesul de a recunoaște că este o victimă a violenței în familie este mult mai lung și este mai greu să plece din relație. Dar nici societatea nu poate să accepte că «uite la doamna juristă, medic sau profesoară este violență». Cum? Păi soțul e doctor, om de afaceri sau director de școală”, a declarat psihologul Centrului de Justiție Familială al Poliției, Cristina Șobea.
Violența nu începe întotdeauna cu o palmă. Uneori, începe cu reproșuri, control și umilințe, până când agresorul ajunge să creadă că are dreptul să-și pedepsească partenera. Iar motivele invocate pot fi dintre cele mai banale.
„Eu munceam, veneam acasă și nu era curățenie... nu făcea nimic, era dezordine mereu, în plus era în stare de ebrietate. Eu veneam obosit de la lucru și din cauza asta aveau loc certuri și bătăi. Am pălit-o și i-am dezbârnat oleacă nasul”, a menționat Andrei, condamnat la 5 ani de închisoarepentru violență în familie.
„Mai serveam, îmi părea că altă doamnă din vecini e mai frumoasă”, a declarat Constantin, condamnat la 10 luni de pușcărie pentru violență în familie.
Dincolo de motivele invocate, agresorii pot manifesta o deconectare emoțională față de victime. Analizele psihologice la care fac referire specialiștii arată că suferința victimei nu îl oprește pe agresor, ci devine o formă de control asupra acesteia.
„La agresori, istoric, toate rapoartele de analiză, prin care s-a făcut și analiza psihologică ne confirmă că niciunul nu cedează în fața victimei. Satisfacția majoră a agresorului e să vadă victima chinuită și distrusă”, a declarat avocatul în drepturile omului, Doina Ioana Străisteanu.
În episodul următor, vorbim despre negare și despre femeile care rămân ani la rând în relații abuzive, cu speranța că agresorul se va schimba. Despre frica de singurătate, rușine, grija pentru copii și lipsa unui loc sigur în care să o ia de la capăt.
Nicio femeie nu trebuie să treacă singură prin violență. Ajutor există. Dacă vă aflați în pericol, sunați la 112. Pentru sprijin și consiliere, femeile și fetele pot apela gratuit și confidențial Telefonul de Încredere, la numărul 0 8008 8008, sau se pot adresa Centrului de Justiție Familială al Poliției.
