Investigația de astăzi este despre aleși ai poporului care au profitat din plin de funcția publică obținută prin votul cetățenilor în interes personal. Eroii anchetei sunt doi consilieri locali din Budești, suburbia de la 12 km de Chișinău. Ambii sunt membri ai MAN, partidul condus de primarul capitalei Ion Ceban. Ambii sunt oameni de afaceri. Primul a adus oamenii din sat până la proteste cu furci, după ce i-a lăsat fără pășunea din centrul Budeștiului, pe care își pășteau animalele. Acolo, la buza pădurii, consilierul MAN vrea să construiască un restaurant, locuri de cazare și chiar un aerodrom, pentru doritorii de senzații tari. Primăria i-a dat pământul pe bănuți, iar acum riscă să-i plătească și despăgubiri de milioane.
Un protesc cu furci a avut loc recent la una dintre ședințele Consiliului local din satul Budești, suburbie aflată la 12 km de Chișinău. Locuitorii s-au răzvrătit împotriva unui ales local care a acaparat 6 ha de teren, chiar în centrul satului. Consilierul vrea să construiască acolo un complex de agrement cu restaurant, căsuțe de cazare, dar și un aerodrom pentru motodeltaplane. Totul în apropiere de casele oamenilor.
Deciziile ce vizează acest proiect au fost aprobate de Consiliul sătesc Budești. Majoritatea în consiliu o dețin reprezentanții partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), fondat și condus de primarul Chișinăului Ion Ceban. Beneficiarul proiectului este din aceeași echipă – consilierul MAN, Grigore Brailița. Acesta nu este locuitor al satului Budești. Este om de afaceri. În 2019, s-a apucat să construiască în sat o pensiune turistică. Iar în 2023 a ajuns din business în Consiliul local Budești, pe lista MAN.
Primărița satului, Nina Costiuc, aflată la al 8-lea mandat, deși a fost candidat independent la ultimele alegeri locale, a fost susținută în campanie de MAN și Ion Ceban.
„Voi ați fost aleși să reprezentați interesele oamenilor, nu interesele consilierilor aleși de cetățeni, nu să aveți majoritatea și să vă luați pe sub masă terenurile. Spuneți că sunt interese? Da, sunt interese să reprezentăm toată localitatea, să apărăm liniștea oamenilor. Voi vindețișesurile, faceți restaurante, faceți aerodromuri. Nu vrem lămurire de la voi. Noi nu vrem să vă ascultăm”, asta a declarat Valeriu Bogdan, liderul protestului organizat în fața aleșilor locali din Budești.
Valeriu Bogdan nu este doar locuitor al satului Budești, ci și conducătorul Direcției Juridice a Primăriei Chișinău, adică membru al echipei primarului Ion Ceban. Bogdan dă asigurări că liderul partidului MAN nu ar fi știut de deciziile dubioase pe care le aprobă consilierii MAN din Budești și susține că a decis să apere interesele budeștenilor în pofida funcției pe care o are la Primăria Chișinău.
Decizii aprobate în conflict de interese?
Startul proiectului scandalos din Budești a fost dat cu aproape doi ani în urmă. Pe 20 februarie 2025, Consiliul sătesc Budești a aprobat 3 decizii în favoarea consilierului Grigore Brailița. Una prevedea comasarea a trei terenuri publice într-un singur bun imobil, cu o suprafață totală de 5,99 ha. Alta, schimba destinația pământului din pășune în teren agricol degradat și trecerea acestuia din domeniul public în privat. A treia decizie dicta expunerea terenului la licitație, pentru a fi dat în arendă. Cele 3 decizii sunt semnate chiar de consilierul MAN Grigore Brailița, care a fost în acea zi președinte al ședinței Consiliului local.
Pe 27 mai 2025, Primăria Budești a organizat o licitație pentru arenda terenului pe un termen de 3 ani. În aceste condiții, lotul nu a fost de mare interes. Niciun investitor serios nu ar risca să inițieze o afacere pe un teren arendat pentru o perioadă atât de scurtă. Prețul de start la „licitația cu strigare” a fost de 53 de mii de lei - taxa anuală de arendă pentru teren.
Primărița satului Budești, Nina Costiuc, a declarat că terenul este mlăștinos, iar plata anuală de arendă a fost stabilită după o anumită formulă și nimeni nu ar fi fost favorizat. La licitație s-au înscris doi participanți, dar într-un final, unul nu s-a prezentat.
Terenul a fost adjudecat de compania GROX-PLUS, fondată și administrată de consilierul Grigore Brailița. Deoarece nu a avut concurenți, acesta a câștigat licitația fără mare efort, oferind 58 de mii de lei, un preț cu 10% mai mare decât cel de start.
O fostă consilieră din Budești, care s-a alăturat protestului, susține că Grigore Brailița a avut anterior o tentativă de a cumpăra terenul, dar a eșuat. Aceasta este convinsă că intenția Primăriei ar fi să-i vândă pământul consilierului până la expirarea contractului de arendă, fără nicio licitație. Potrivit legii, arendașul este primul care are dreptul să cumpere terenul, dacă autoritatea locală va decide să-l înstrăineze.
„Am fost consilier în perioada 2015-2019 și atunci din partea dl-ului Brailița și SRL Grox-Plus a fost depusă o cerere pentru cumpărarea terenului despre care se discută astăzi. Arunci motivul a fost că vrea să instaleze un parc fotovoltaic și consilierii nu au acceptat vânzarea terenului. Iată câțiva ani am putut să-l mai ținem public și acum a fost dat în arendă cu intenția următoarei cumpărări a terenului. Atunci consilierii au motivat că nu e oportun pentru un parc fotovoltaic, pentru că terenul e sub pădure și parcul se instalează într-un loc unde din toate părțile e soare. Nu s-a acceptat atunci vânzarea terenului”, ne-a spus Ecaterina Romanciuc, fostă consilieră în satul Budești.
Aprobarea construcției unui centru de agrement pe teren agricol
Pe 5 iunie 2025, după ce Grigore Brailița a obținut terenul în arendă, Consiliul Budești a adoptat o nouă decizie în interesul consilierului. I-a permis să construiască pe teren agricol un complex agricol compus din hale și atelier de reparație a tehnicii agricole, depozit pentru păstrarea produselor agricole și o pensiune agroturistică.
Peste alte două luni, Consiliul Budești a votat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), prezentat de Grox-Plus, care prevedea cu totul altceva. Pe teren urma să fie construit un complex de agrement cu restaurant, căsuțe de cazare, foișoare pentru odihnă, piste de aterizare și decolare pentru motodeltaplane și chiar un turn pentru monitorizarea zborurilor. Decizia Consiliului prin care s-a dat undă verde construcției este semnată de Brailița, care a fost și de această dată președinte al ședinței Consiliului Budești.
Ideea de a deschide un aerodrom era de mai mult timp în planurile consilierului. Încă în octombrie 2024, Grigore Brailița a fondat Asociația Obștească „Aeroclub Budești”.
Locuitorii Budeștiului au ieșit la protest
Locuitorii satului susțin că nu au știut ce urmează să fie construit pe teren. Iar cei care aveau animale și le scoteau pe șes la păscut, s-au pomenit cu interdicții de la Primărie.
„Aveam 50 de oi și au zis să vând oile și să stric saraiurile că ei vând pământul. La ăsta că e venit în sat nu știu de pe unde i-au dat 6 ha de șes. Eu stau într-un colț unde nu mă vedea nimeni. Puteau să-mi spună să plătesc cât trebuie, dar au zis să stric totul. Nu am avut unde muta oile, pentru că cota mea de pământ arabil e departe de sat și nu am putut să duc oile acolo. Am vândut oile. Ei fac pentru dânșii”, s-a plâns Igor Rusu, locuitor din Budești.
Consăteana sa își duce astăzi vaca la păscut mai departe de șesul care a fost dat în arendă consilierului local.
„Am vacă, dar o duc mai încolo la păscut. Dacă nu o să pot nici acolo, o să fiu nevoită să mă duc din pădure cu sacul să aduc iarbă, dar vacă o să țin, pentru copii și nepoți. Am dreptul să-i hrănesc cu lapte proaspăt de casă. Așa ne-au închis pe toți și ne fac aeropoarte. Cui trebuiesc? Casele noastre să le distrugă? Ele și așa crapă când merg TIR-urile astea mari”, spune femeia supărată.
Locuitorii din zonă se opun și construcției unui restaurant, care i-ar deranja cu zgomot. Iar un aerodrom lângă casele lor îl consideră un adevărat pericol.
„Ne pomenim cu restaurant în fața casei. Avem alt restaurant între sate. Noaptea de acolo se aude tot. Cine ne garantează nouă că la ora 01:00 noapte eu nu o să am muzică cu doi copii mici în casă? Cine mie îmi compensează deranjul? Cine nouă ne garantează că un avion de acela, cât e de mic, nu poate să ucidă un copil, dacă deviază și se duce de pe pistă pe terenul de joacă pentru copii, care e proiectat chiar alături de pistă”, se arată indignat Serghei Dragomir.
„Cineva mi-a trimis pe Facebook o schiță ce vor ei să facă. Nu știam nimeni, dar terenul e vândut de doi ani. Nu au anunțat lumea deloc. Umblă cu minciunile. La unul îi spune că vor construi teren de joacă. La altul, care vede că e agricultor, îi spune că o să pună lucernă. Minte lumea. Dacă taie cineva lemne, se aude tot satul. Unde să mai vină un avion de ăsta și să ne deranjeze? Suntem la sat și trebuie liniște. Ei vin și fac diferite proiecte. O să vină un avion și o să aterizeze. Înțelegeți ce gălăgie o să fie chiar lângă casele la oameni”.
La începutul anului curent, Primăria Budești a emis și autorizația de construcție pentru proiectul firmei Grox-Plus. Deși oamenii declară că autoritățile locale nu i-au informat ce urmează să fie construit, primărița neagă acuzațiile.
Nina Costiuc: - Scopul a fost ca să deschidă un club de aeronautică, să aibă o pistă de decolare și aterizare a deltaplanelor.
Reporter TV8: - Cum se face că aleșii locali au acceptat acest PUD și l-au votat, având în vedere că este în nemijlocita apropiere a caselor oamenilor? Va fi gălăgie de la aceste motoare, avioane, va fi pericol.
Nina Costiuc: - Nu sunt avioane. Motodeltaplanele sunt cu totul altceva și vă rog să vă documentați. Dacă oamenii o să intre în esență și o să accepte, atunci bine. Dacă nu vor accepta, o să fie schimbată folosirea acestui teren.
Reporter TV8: - Dar nu trebuia oamenii să fie consultați înainte de a fi supus votului și aprobat PUD-ul de către Consiliu?
Nina Costiuc: - Au fost consultații publice, dar la consultații nu s-au prezentat atâția oameni. Nu este niciun pericol. Invers, o să fie plus valoare, pentru că vor avea posibilitatea copiii să meargă la acest club de aeronautică.
Firma consilierului riscă dosar penal
Lucrările de construcție au fost inițiate toamna trecută. Muncitorii angajați de Grox-Plus au nivelat terenul și au făcut săpături în albia unui râuleț, care trece chiar pe alături. Un locuitor al satului susține că a fost schimbată traiectoria râului și s-au instalat niște țevi menite să ajute la uscarea șesului.
Pentru a face săpături lângă râu, firma lui Brailița avea nevoie de acte permisive de la autoritățile centrale - cel puțin un acord de mediu. La solicitarea Cutiei Negre, Agenția de Mediu a precizat că nu a emis un acord de mediu pentru un astfel de proiect la Budești.
Un control recent al inspectorilor de mediu, inițiat la solicitarea locuitorilor, a identificat mai multe nereguli. Firma consilierului MAN riscă să se aleagă cu dosar penal.
„În cadrul controlului a fost constatat faptul că pe un teren agricol se fac lucrări de decopertare a stratului de sol fertil precum și de nivelare a terenului. Tot atunci a fost constatat și faptul că persoanele care efectuau lucrările au depășit terenul arendat și au efectuat lucrări și în preajma râulețului Bălțata. Au fost efectuate măsurări geocadastrale. Totodată, au fost preluate probe de sol, pentru a fi determinat stratul de sol fertil care a fost decopertat. La moment, controlul este suspendat, până o să fie primite rezultatele de laborator. Rezultatele sunt necesare pentru a calcula un eventual prejudiciu adus mediului. În dependență de rezultate, dacă prejudiciul va fi sub 500 de unități convenționale, adică 25 de mii de lei, atunci va fi înaintat agentului economic pentru a-l achita. În cazul în care, prejudiciul va depăși 25 de mii de lei, atunci toate materialele vor fi expediate către Procuratură pentru a fi examinat cazul conform Codului Penal. Aici discutăm de o suprafață foarte mare de 6 ha, de asta termenul de efectuare a expertizei poate să fie un pic mai îndelungat. Poate dura de la două săptămâni până la o lună”, a detaliat Ion Jîlteanu, șeful Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău.
Rezilierea contractului de arendă cu daune de milioane pentru Primărie
Când au dat buzna la ședința Consiliului local Budești, locuitorii au cerut blocarea proiectului de construcție a centrului de agrement și rezilierea contractului de arendă a celor 6 ha de teren, ajunse pe mâna consilierului Grigore Brailița.
Liderul protestului Valeriu Bogdan a enumerat solicitările: „Cerem stoparea imediată a lucrărilor. Cerem să nu prelungiți contractul de arendă la acest teren. Revenim la modalitatea de utilizare a terenului după ce se va aproba Planul Urbanistic Zonal (PUZ). Aici nu este nimeni specialist în urbanism și arhitectură. PUZ se face de Ministerul Infrastructurii. Așteptăm PUZ-ul, după care revenim la vânzarea șesurilor. Voi ați pregătit șesul pentru un consilier local. Rușine să vă fie, rușine!
Primărița Nina Costiuc a promis că lucrările vor fi stopate imediat și a cerut o săptămână de răgaz, pentru a organiza o adunare cu locuitorii satului în cadrul căreia să le prezinte documente și să le ofere mai multe detalii despre proiect.
La câteva zile, pe pagina de Facebook a Primăriei Budești a fost anunțată ziua în care va avea loc adunarea cu locuitorii satului. Ulterior, Primăria s-a răzgândit și adunarea nu a mai avut loc. În schimb, s-a anunțat o ședință extraordinară a Consiliului local Budești, pentru a rezilia contractul de arendă a terenului buclucaș.
Pe 20 octombrie, consilierii s-au întrunit în ședință, dar nu au decis rezilierea imediată a contractului de arendă a terenului, ci modificarea unor clauze din contract, care ar putea costa localitatea câteva milioane de lei.
Consilierii au decis să propună rezilierea contractului, dar Primăria s-a obligat să-i achite agentului economic toți banii pe care i-a cheltuit de la inițierea proiectului. Niciun consilier local nu a întrebat câți bani ar putea pierde Primăria. Nu am primit un răspuns clar nici după ce am întrebat noi.
Reporter TV8: - Voiam să precizez dacă, până a pregăti acest proiect de decizie, s-a discutat cu agentul economic și s-a anunțat măcar preventiv care ar putea fi această sumă a investițiilor?
Consilierul Sergiu Brînza: - Ca să înțelegem ce investiții s-au făcut, o să contractăm probabil o companie care o să analizeze toate investițiile în baza documentelor justificative. Cel mai probabil o să facem o comisie, unde o să includem mai multă lume, experți specialiști. Compania trebuie să vină să ne spună ce s-a investit.
Reporter TV8: - Expertiza urmează să demonstreze dacă cerințele agentului economic sunt justificate, dar, probabil, dumnealui v-a anunțat deja despre ce sumă ar putea fi vorba?
Sergiu Brînza: - Agentul economic trebuie să demonstreze că a făcut investițiile astea și ele trebuie să fie verificate pe teren, dacă lucrările au fost făcute. Acolo s-au făcut lucrări de drenaj. Noi știm, dar ele trebuie justificate. Trebuie de văzut contractele, actele de îndeplinire a lucrărilor, procese-verbale de recepție și tot așa mai departe. Aceste lucruri nu se fac cu bon de casă pe care l-ai adus și l-ai prezentat. De asta, trebuie să contractăm experții să spună, poate agentul economic a avut mai multe cheltuieli, dar nu toate pot fi restituite.
Reporter TV8: - Deci, estimativ, măcar în jurul cărei sume sunt investițiile?
Sergiu Brînza: - Nu cunoaștem.
Chiar dacă aleșii locali au evitat să anunțe public o sumă aproximativă, sursele Cutiei Negre susțin că s-ar putea ajunge la 3 milioane de lei. Asta în condițiile în care Primăria Budești a încasat de la firma Grox-Plus doar 58 de mii de lei pentru un an de arendă a terenului.
Case inundate în vecinătatea terenului bucșucaș
În timp ce aleșii locali din Budești votau pentru cheltuirea unor bani publici, pentru a restitui investițiile colegului din Consiliu, două familii ce au case chiar la hotarul terenului buclucaș au venit la ședință să-și verse amarul. Oamenii s-au plâns că la ultima ploaie s-au pomenit cu apa în ogrăzi din cauza lucrărilor care s-au făcut pe șes.
După ședință, câțiva consilieri locali, împreună cu Sergiu Brînza, numit recent viceprimar al satului Budești, s-au dus la fața locului să vadă problema. A mers și echipa Cutiei Negre.
„La ora 04:00 eu mă trezesc să sap canal ca să pot salva ceva în ograda asta. Aici s-a umplut tot cu apă și de aici deja venea totul în casă. Era strașnic. Soția m-a sculat că intră apa în casă. Dacă să vă spun cinstit, nu am dat nicio iscălitură nicăieri. Grigore m-a amăgit tot timpul că totul o să fie normal și ieri i-am spus că nu-i normal așa. L-am crezut ca pe un om, dar el ce-a făcut? O să-mi cumpere altă casă? Ea nu o să țină mult dacă stă în apă. Nu suntem de acord să construiască absolut nimic. Să-și ia totul de aici. Să facă nivelul cum a fost la șes. Mai mult nu vreau absolut nimic de la dânsul. Până a face el asta, eu nu am avut problema asta. Cum a ridicat șesul cu 60 cm, sau poate mai mult, decât locul la casă, pe noi ne îneacă aici. De șase ani de când am cumpărat casa, nu a fost niciodată problema asta. Vă spun cinstit. Scurgerea apei a fost pe acolo. El ce-a făcut? A dat scurgerea care vine din sat pe aici și toată apa se adună aici și apoi vine toată în ogradă. Eu cu dânsul am vorbit cu o lună în urmă, când a fost o ploaie. Mi-a zis că luni rezolvăm. Asta era într-o vineri. Au trecut luni și nu s-a mai rezolvat. El își bate joc, altceva nu văd. I-am spus că mergem în instanță și hotărâm cum trebuie că așa nu se face”, s-a plâns un bărbat căruia i-a fost inundată ograda după ploile recente.
Viceprimarul Sergiu Brînza a promis că autoritatea locală va interveni împreună cu agentul economic care a fpcut săpăturile.
„Pentru că suntem în preajma sezonului de toamnă ploios și a unei ierni, noi trebuie să găsim soluții astfel încât apa să se scurgă de lângă case și să nu fie afectați oamenii. Pe de altă parte, o să dispunem evaluarea prejudiciului care este și în raport cu cetățenii și în raport cu primăria. Aici, în mahala, s-a mai plând o doamnă că i-a izvorât apa în beci, dar asta era normal și până acum în această zonă. Acum a crescut riscul, pentru că, atunci când nu era acest nisip pe șes, apa se scurgea. Acum apa este ținută. De asta trebuie să dispunem efectuarea unor lucrări tehnologice pentru ca, în primul rând, să nu afectăm casele oamenilor”, a precizat Sergiu Brînza.
Teren pentru parc fotovoltaic și grant pentru pensiunea consilierului MAN
Terenul de 6 ha nu este singurul pe care consilierul Grigore Brailița l-a obținut de la Primăria Budești de când a ajuns consilier local. În ianuarie 2024, Primăria i-a vândut firmei Grox-Plus un lot agricol de 57 de ari, aflat chiar alături de cele 6 ha. Peste câteva luni, Consiliul a schimbat destinatia terenului și a acceptat amplasarea unui parc fotovoltaic.
Primul lot din Budești, Grigore Brailița l-a cumpărat la o licitație publică încă în 2006. Pe terenul de 51 de ari, Grox-Plus a pornit în 2019 să construiască o mică pensiune. A beneficiat și de un grant pentru asta, în cadrul unui proiect implementat de Primăria Budești. Este vorba de crearea traseului turistic „În vacanță la Budești”, susținut financiar de PNUD-Moldova. În 2021, Primăria anunța că pensiunea „Sofia”, construită de Brăilița, va putea găzdui primii vizitatori din 2022. Pensiunea nu este gata nici astăzi.
La protestul organizat recent de Budeșteni, fosta consilieră Ecaterina Romanciuc a cerut socoteală și pentru banii Primăriei cheltuiți în acel proiect.
Ecaterina Romanciuc: „A fost un proiect traseul turistic la Budești în sumă de 158 de mii de dolari, dintre care 60 de mii au fost sub formă de grant și 10 mii contribuția localității. Alte 88 de mii au fost contribuția la 5 entități. Am întrebări la doi consilieri. Iată, familia Foma cu „Eurodir Construct”. Spuneți vă rog, din acei bani, cu ce ați contribuit și ce au budeștenii, inclusiv și eu din grantul cela de 60 mii de dolari și 10 mii ai Primăriei? Ce ați făcut? Ați modernizat sala de nunți și ați vândut-o? Era pe Proimobil cu 300 de mii de euro. S-a vândut și ce au budeștenii? Respectiv, întrebare la Grox-Plus, dar nu-l văd pe dl Brailița. El tot a beneficiat de grantul cela. Casa ceea construită încă în mandatul nostru, în 2019, unde trebuiau să fie plăcinte ca la mama acasă, nu știu ce acolo. Casa a stat vreo 5 ani înghețată. Iată eu vreau să știu, noi ce avem din proiectul cela din 2020? Ce au budeștenii din banii ăștia cheltuiți”?
Întrebările au rămas fără răspuns. Consilierul Grigore Brailița a lipsit de la ședință în ziua în care s-a desfășurat protestul. Contactat telefonic, acesta a refuzat să vorbească la subiect. Nici la ultima ședință a Consiliului Budești, când s-a decis rezilierea contractului de arendă a terenului, Brailița nu s-a prezentat. L-am sunat repetat, dar la fel a refuzat să ofere comentarii.
Consilierul MAN Grigore Brailița este om de afaceri, fără trecut politic până la alegerile locale din 2023 când a ajuns în Consiliul sătesc Budești. În afară de compania Grox-Plus, Brailița mai deține alte 3 firme. Una vinde echipamente electronice, iar celelalte vând rechizite de birou și tipăresc diverse articole, de la felicitări de carton până la produse personalizate, cu gravuri pe sticlă sau lemn. În ultimii doi ani, firmele lui Brailița au declarat oficial profituri în sumă de 11,5 milioane de lei.
Beneficii pentru un alt consilier MAN din Budești
Grigore Brailița nu este singurul ales local MAN din Budești care și-a tras foloase personale din activitatea în Consiliu. Președintele fracțiunii MAN, Alexandru Foma a beneficiat de decizii ale Consiliului în favoarea afacerilor sale. Și acestea se referă la terenuri și construcții de locuri de agrement.
Compania Eurodit Construct a lui Alexandru Foma, este cea de-a doua beneficiară a grantului PNUD pentru traseul turistic Budești. Când fosta consilieră din Budești l-a întrebat pe Foma cum a cheltuit banii din proiectul finanțat de partenerii externi și de Primărie, alesul local a tăcut chitic. La următoarea ședință a consiliului, am revenit noi cu aceeași întrebare.
Alexandru Foma a declarat că nu-și mai amintește exact de ce sumă a beneficiat în acel proiect, dar a dat asigurări că banii au fost investiți corect.
Alexandru Foma: „Doamna nu este informată corect. Da, a fost câștigat grantul. Banii au fost investiți după destinație. Ulterior au apărut probleme, peste câțiva ani și s-a vândut locația.
Reporter TV8: - Dar de ce sumă ați beneficiat din grantul cela?
Alexandru Foma: - A rămas toată investiția. La moment obiectul lucrează. A deschis un alt agent economic o pizzerie.
Reporter TV8: - Dar atunci dvs banii pentru ce scop i-ați folosit?
Alexandru Foma. „Pentru restaurant. Acolo veneau și diferite delegații din afara țării.
Reporter TV8: - Care a fost suma care i-a revenit companiei dvs?
Alexandru Foma: - Nu mai țin minte care a fost suma. Îmi pare că 180 de mii de lei sau 160 de mii. Până la 10 mii de dolari au fost.
Ca și Grigore Brailița, Alexandru Foma vine din business. De când este consilier, și acesta a beneficiat de decizii ale Consiliului Budești în favoarea afacerilor sale. De exemplu, pe 6 iunie 2024, în aceeași zi în care consiliul i-a permis lui Grigore Brailița să amenajeze un parc fotovoltaic, Alexandru Foma a obținut acordul consiliului să pregătească documentația de urbanism pentru construcția unei pensiuni agroturistice pe un teren de aproape un hectar. Însă, peste câteva luni, Foma a vândut terenul.
Alexandru Foma: „Acolo era un teren pe care eu l-am cumpărat mai demult de la o persoană fizică, nu de la Primărie. Eu vin din bussines în consiliu și m-am ocupat de alimentația publică. Având probleme în Budești cu tulburarea ordiniii publice, făcând festivități pentru nunți, am decis să mă mut în afara satului. Am cumpărat terenul, am vrut să pornesc construcția, dar am închiriat în altă parte și ulterior am vândut terenul”.
Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate lipsesc declarațiile de avere depuse de Alexandru Foma. Ultimul document datează din 2023, când acesta și-a încheiat primul mandat de consilier la Budești.
Alexandru Foma are în localitate mai multe restaurante și spații comerciale. Este fondatorul a trei companii ce au ca gen de activitate alimentație publică, servicii de cazare și închiriere a bunurilor imobile. În ultimul an, toate firmele au activat în pierdere.
Autoritatea Națională de Integritate urmează să verifice dacă în Consiliul sătesc Budești se admit conflicte de interese. Pe 15 octombrie, ANI a dispus inițierea unui control pe numele consilierului MAN, Grigore Brailița, firma căruia a pornit construcția unui Centru de agrement la Budești. Amintim că acesta a participat la ședințele consiliului unde s-au aprobat deciziile ce vizează terenul arendat de firma sa și chiar a semnat actele în calitate de președinte al ședințelor Consiliului Budești.





































