A mers în Danemarca la 17 ani și a revenit cu un model pe care l-a transformat în acțiune la Drochia. Astăzi, în cadrul campaniei „Europa de Acasă”, vă aducem povestea Alexandrei Moldovan. Ea a adus tehnici de orientare profesională și de promovare a sănătății mintale, pe care le-a transformat în proiecte vizibile pentru tinerii din Drochia. A creat spații în care adolescenții pot găsi oportunități de studii și dezvoltare personală. Iar unul dintre cele mai importante proiecte ale sale le arată elevilor cum să combată fenomenul bullyingului.
Există călătorii care nu se măsoară în kilometri... „Pentru mine a fost mai mult decât o experiență europeană”, a menționat Alexandra Moldovan, președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia.
Alexandra Moldovan are 17 ani și a revenit din Danemarca în Moldova cu o valiză plină: cu amintiri, cu lecții, dar, cel mai important, cu un model de orientare profesională și dezvoltare personală care deja a schimbat viețile multor tineri din Drochia.
„Am venit cu idei clare, pe care le-am dezvoltat în proiecte viabile pentru tineri”, a subliniat Alexandra Moldovan.
Aventura a început la Copenhaga, unde au ajuns într-o călătorie 10 tineri din diferite regiuni ale Moldovei. Printre ei, și Alexandra. A văzut acolo o comunitate care a inspirat-o și a motivat-o să aducă și pentru cei de acasă o părticică din… Danemarca.
„M-a făcut să-mi doresc mai mult, să visez cu ochii larg deschiși și practici de acolo am adus și aici, local”, a spus Alexandra Moldovan.
În Danemarca sau, mai bine zis, de la specialiștii de acolo, a împrumutat practici de orientare profesională, dar și tehnici de dezvoltare personală pentru tineri, care îi ajută să-și găsească drumul și să valorifice oportunitățile din jur, dar, cel mai important, să facă toate aceste lucruri în comunitățile lor.
„De acolo mi-a venit ideea de a face un proiect prin care să le oferim tinerilor un viitor în Moldova. Așa s-a născut ideea «Viitorul începe acasă», proiect pe care acum l-am implementat”, a menționat președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia.
Astfel, i-am găsit pe tinerii din Drochia la o întâlnire față în față cu antreprenori locali. Au venit cu întrebări clare despre business și au primit răspunsuri utile.
„Am înțeles cum funcționează lucrurile în anumite domenii. Asta m-a motivat, mi-a dat curajul să merg înainte, indiferent de visul meu... să-l urmez”, a spus eleva Gabriela Bejan.
„Atunci când spui din experiența ta, asta motivează oamenii, prin propriul exemplu, să încerce să facă ceva acasă”, a subliniat antreprenoarea din Drochia, Daniela Zaporojan.
Și dacă pe unii tineri i-a interesat domeniul afacerilor, alții au preferat să înțeleagă cum să se dezvolte în sectorul public. La ateliere, au reușit să facă primii pași, chiar dacă doar în teorie.
„Care este procesul de depunere a dosarului pentru angajare... Am făcut chiar o simulare a interviului de angajare, și anume a interviului în sectorul public, dacă vrei să ajungi cumva în administrația publică. La fel, a fost interesant pentru tineri și i-a ajutat să înțeleagă că putem să devenim lideri în comunitatea noastră. Noi vrem să-i motivăm pe tineri să rămână acasă și să-și facă un viitor aici, acasă”, a subliniat președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia, Alexandra Moldovan.
Experiența europeană s-a dovedit a fi prea aventuroasă ca să fie una singură. Așa că Alexandra a căutat oportunități și a mai ajuns în Estonia, Polonia și Suedia. Totuși, nu va uita prima sa călătorie în afara țării, la „Satul Copiilor” din Trogen, Elveția. O localitate renumită prin căsuțe colorate, lacuri cu apă limpede, dar și...„munți pe care nu îi voi uita niciodată. Mi-au rămas întipăriți pe retină. Și văcuțele”, a menționat Alexandra Moldovan.
De acolo, Alexandra a adus unele dintre cele mai utile și necesare practici pentru tinerii din comunitate: de prevenire a bullyingului și de promovare a sănătății mintale. „La întoarcere, m-am gândit că vreau să ofer tinerilor din Drochia acea experiență pe care am simțit-o acolo”, a subliniat tânăra.
„Simțeam o necesitate, pentru că și eu, cumva, am fost la școală... și cu bullying, și am trăit toate tipurile de violență pe pielea mea. Prin toate informațiile oferite prin proiect, am reușit să depășesc toate aceste lucruri, pentru că eu eram mai închis și nu voiam să spun nimănui, ca să nu râdă de mine sau să nu par o persoană mai ciudată. Acum mă simt mult mai bine, viața a devenit mult mai frumoasă decât înainte”, a spus elevul Vlad Cojocari.
„Am făcut «Rupe tăcerea!», care este o inițiativă despre bullying și despre violența în rândul tinerilor, la fel, un subiect care nu este foarte abordat. De asta, noi am încercat, prin niște ateliere cu facilitatori atât naționali, cât și locali, să le oferim tinerilor informații pe care ulterior să le ia și să le ducă în localitățile lor. Am avut 15 ambasadori”, a menționat președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia, Alexandra Moldovan.
Atelierele pentru tineri, întâlnirile cu psihologi și acțiunile de sensibilizare au adus o conștientizare importantă: bullyingul nu este problema celui care este victimă, iar soluția constă în puterea unei comunități întregi.
„Cumva, pentru mine — o ieșire, o scăpare în același moment. Toți am trecut măcar un pic prin această situație de bullying. Noi trebuie să rupem tăcerea, nu să ne uităm dintr-o parte, să ignorăm situația, ci să încercăm să facem schimbarea. Sunt niște subiecte tabu pe care noi am încercat să le abordăm în moduri mai creative, pentru ca tinerii să nu se simtă presați să facă ceva”, a subliniat Alexandra Moldovan.
„La nici 18 ani, această tânără demonstrează că o experiență europeană poate schimba mai mult decât un CV. Asta dacă omul alege să-și valorifice ideile aduse de peste hotare la el acasă și să le investească în oameni. În prezent, Alexandra oferă tinerilor din Drochia instrumente reale, care îi ajută să crească și să facă alegeri conștiente. Dacă un singur om a reușit să inspire o generație întreagă într-o localitate și să creeze o punte pentru tineri către o experiență europeană, de câți oameni am avea nevoie pentru a construi un pod?”
În așa fel, distanța dintre Copenhaga și Drochia nu se mai măsoară pentru Alexandra în kilometri, ci în schimbările pe care le-a adus acasă. La fel ca ea, sunt și alți tineri care și-au transformat experiențele europene în rezultate palpabile. Urmăriți poveștile lor în campania „Europa de Acasă”.
„Mergeți, călătoriți, vedeți locuri noi, cunoașteți oameni noi, dar aduceți toate aceste practici acasă. Moldova are nevoie de voi. Noi avem nevoie de voi”, a spus președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Drochia, Alexandra Moldovan.






































