Rusia a folosit frigul pentru a provoca suferință civililor din Ucraina, lăsând milioane de oameni fără lumină, apă și căldură în plină iarnă. Este concluzia unei comisii independente de anchetă a ONU, care califică atacurile deliberate asupra infrastructurii energetice drept crime de război și crime împotriva umanității.
Raportul, prezentat Adunării Generale a ONU pe 26 octombrie, arată cum loviturile asupra centralelor termice, rețelelor electrice și instalațiilor de gaze au afectat viața oamenilor. Anchetatorii au analizat consecințele atacurilor începând din toamna anului 2022, cu accent pe iarna 2025–2026, când temperaturile au coborât până la minus 21 de grade Celsius.
Anchetatorii au stabilit că acei comandanți ruși care au ordonat loviturile știau că instalațiile de încălzire vizate erau indispensabile populației. Autoritățile de la Moscova au anunțat public că vor continua atacurile și au făcut referire la un plan pentru desfășurarea lor.
Consecințele au fost grave inclusiv în spitale, unde întreruperile de electricitate au pus în pericol pacienții care depind de aparate medicale. Persoanele în vârstă au rămas fără posibilitatea de a folosi lifturile pentru a ajunge în adăposturi în timpul bombardamentelor, scrie Associated Press.
Comisia și-a bazat constatările inclusiv pe mărturiile a 255 de ucraineni care au trecut prin iarna 2025–2026, precum și pe informații oferite de autorități, medici și organizații civice.
Un bărbat de 53 de ani din Kiev a povestit că încerca să rămână treaz noaptea: „Cel mai înfricoșător era să adorm și să nu mă mai trezesc. Era ca o tortură să trăiesc cu teama că voi muri de frig”. O femeie de 74 de ani a descris astfel condițiile în care trăia: „Zăceam în frig, flămândă, fără medicamente, fără nimic”.
Criza energetică a afectat și educația copiilor. Școlile au fost închise pentru perioade îndelungate, iar frigul din locuințe a dus la îmbolnăviri.
Președintele comisiei, Erik Møse, a avertizat că, odată cu apropierea sezonului rece, „atacurile s-au intensificat din nou, stârnind îngrijorări serioase cu privire la amenințările la adresa vieții și sănătății civililor”.
Raportul documentează și recrutarea prin înșelăciune sau constrângere a unor persoane din 29 de țări pentru armata rusă. Acestora li se promiteau locuri de muncă, însă, după sosirea în Rusia, erau obligate să semneze contracte cu Ministerul Apărării, apoi erau trimise pe front. Unii au murit sau au fost dați dispăruți. Comisia califică aceste practici drept trafic de persoane și cere eliberarea din armata rusă a celor recrutați astfel.
Misiunea Rusiei la ONU a respins concluziile și a declarat că nu recunoaște mandatul comisiei. Moscova susține că armata sa lovește obiective militare sau folosite în interesul forțelor ucrainene.
Comisia independentă de anchetă a fost creată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului după declanșarea invaziei ruse la scară largă, în februarie 2022, pentru a investiga încălcările comise în contextul războiului.




































