Un bărbat de 64 de ani a fost salvat de pompierii din Telenești, după ce a căzut într-o fântână din propria gospodărie, în satul Țînțăreni. Incidentul s-a produs în această după-amiază, în timp ce bărbatul efectua lucrări de schimbare a pompei de apă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în momentul în care bărbatul a încercat să coboare în fântână, funia de care se ținea s-a rupt, iar acesta a căzut în gol. Bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 15 metri.
La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori. Cu ajutorul echipamentului specializat, salvatorii au reușit să-l extragă la suprafață. Bărbatul era conștient și a fost preluat de medici, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Datele IGSU arată că de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în trei cazuri în care persoane au căzut în fântâni.




































