Federația rusă de hochei pe gheață a amenințat Germania, țara gazdă, că va solicita compensații în cazul în care echipa masculină a Rusiei îi va fi interzisă participarea la Campionatul Mondial din 2027.
O cerere în acest sens a fost deja depusă la Comisia de etică a Federației internaționale de hochei pe gheață a declarat președintele Federației de la Moscova, Vladislav Tretiak, pentru presa rusă. Canada, gazda Campionatului Mondial de hochei pe gheață pentru juniori, de la sfârșitul anului, a anunțat că nu va acorda vize jucătorilor ruși. În Germania, guvernul federal a declarat că găzduirea turneului ar fi „practic imposibilă” dacă Rusia ar participa.
„În cazul în care Canada și Germania refuză să permită echipei ruse să participe, vom solicita o compensație, vom forța amânarea competițiilor și vom impune sancțiuni organizatorilor”, a declarat Tretiak după o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin și alți oficiali sportivi.
Mai multe țări, inclusiv campioana mondială Finlanda, au declarat că nu vor juca împotriva echipelor rusești.






































