social

UPDATE: 50 de percheziții în dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte”. Fostul șef ASP, Sergiu Răilean, a fost reținut

03 мая 2022, час 09:38
Делиться:

UPDATE: Fostul șef al ASP, Sergiu Răilean a fost reținut pe un termen de 72 de ore, susțin reprezentanții Procuraturii Generale. 

Procurorii anticorupție și ofițerii SIS au descins marți dimineață cu 50 de percheziții la Agenția Servicii Publice în dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte”. Informația a fost confirmată pentru tv8.md de purtătoarea de cuvânt a PG, procurorul Mariana Cherpec. 

„Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS, CNA și SPIA a MAI efectuează la moment în jur de 50 de percheziții la Agenția Servicii Publice. Perchezițiile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul abuzului de serviciu (art.327 din Codul penal) săvârșit de către persoane publice în procesul de achiziționare a blanchetelor”, a precizat Mariana Cherpec, precizând că va reveni cu detalii. 

Licitația pentru achizționarea blanchetelor pentru pașapoarte a fost anunțată în vara anului 2021. Aceasta a fost însă anulată în septembrie anul trecut. Licitația a fost subiect de investigație „Cutia Neagră Plus”.

Potrivit anchetei realizate de „Cutia Neagră PLUS”, compania „Garsu Pasaulis” ar fi fost favorizată în cadrul licitației. Echipa „Cutia Neagră PLUS” a ajuns în posesia unui aviz secret al SIS, prin care fostul premier Aureliu Ciocoi și directorul de atunci al ASP, Vladislav Zara au fost atenționați despre aceste pericole și au primit recomandări să anuleze licitația. 

SIS a aflat că doi angajați ai ASP, care ar fi participat la elaborarea caietului de sarcini și a specificațiilor tehnice cu acces limitat din cadrul actualei licitații, sunt plătiți de mai mulți ani de compania lituaniană „Garsu Pasaulis” pentru anumite servicii, ceea ce provoacă suspiciuni de corupție.

Potrivit notei SIS,  șeful adjunct al Direcției generale tehnologii informaționale a ASP, Andrei Tighinean, primește lunar aproape 600 de euro de la compania „Garsu Pasaulis”. Banii îi sunt transferați pe contul bancar personal începând cu anul 2014. În total, funcționarul ar fi încasat peste 50 de mii de euro de la firma lituaniană. Un alt angajat din Departamentul tehnologic al ASP primește lunar de la același agent economic sume cuprinse între 200 și 500 de euro sub formă de plată pentru servicii.

Licitația a fost reluată în data de 1 decembrie 2021. Valoarea estimativă a tenderului este de 427 de milioane de lei, mai exact, cu 71 de milioane mai puțin decât cea a licitației precedente, anulate în toamna anului trecut. 

La licitația de anul acesta, „Garsu Pasaulis” , vizată în ancheta „Cutia Neagră PLUS”, a propus o ofertă de aproape 177 de milioane de lei. Asta în timp ce potrivit ofertei de la tenderul de anul trecut, oferta companiaei lituaniene era de 498,356,865.92 de lei pentru livrarea a 1,5 milioane de blanchete pentru documentele moldovenilor.

„Garsu Pasaulis” a câștigat deja de două ori licitațiile pentru livrarea blanchetelor pentru acte, organizată de ASP și furnizează blanchete pentru actele emise în R. Moldova din  anul 2014.

Делиться:
Подпишись на TV8.md: Facebook, Telegram, YouTube, Instagram и TikTok!
TelegramWhatsappViber
Отправить нам новость

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram