Pe 14 septembrie, avocatul Igor Popa a cerut repetat CSJ casarea hotărârilor instanțelor naționale, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Vlad Filat să fie achitat și eliberat din detenție. În cerere, Igor Popa a invocat lipsa publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului la un remediu efectiv, încălcarea dreptului la apărare, nemotivarea hotărârilor judecătorești etc.
Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenție pentru abuz în serviciu și corupere pasivă, pornind de la un autodenunț al lui Ilan Șor în care acesta spunea că i-a oferit, pe timpul când Vlad Filat era premier, bani și cadouri în sumă de 250 de milioane de dolari în schimbul unor servicii guvernamentale. Vlad Filat pledează nevinovat.




































