Ex-concurenți în concursul de selectare a judecătorilor la CCM, organizat de Parlament, despre alegerea lui Țurcan președinte al Curții

Foto simbol
19 august 2019, ora 17:17

Prin desemnarea lui Vladimir Țurcan președinte al Curții Constituționale (CCM) va pierde și mai mult din puțina credibilitate pe care o are în fața cetățenilor, este de părere Teodor Cîrnaț, fost concurent în cadrul concursului pentru desemnarea judecătorilor constituționali din partea Parlamentului. Pe de altă parte, Nicoale Eșanu, și el fost concurent în cadrul acestui concurs, care a fost desemnat și câștigător al acestuia, dar nu a mai ajuns să fie numit, spune că nu este corect să analizăm cine dintre cei șase judecători constituționali merită să fie președinte, or, fiecare dintre ei avea drepturi egale de a fi ales în această funcție.

Teodor Cîrnaț, expert constituțional, ex-membru al CSM

„Îmi pare rău să constat, dar candidatura domnului Țurcan nu este cea mai potrivită pentru funcția de președinte al CCM, deoarece calcă pe aceeași greblă pe care a călcat și Gurin (n.r. Corneliu Gurin, ex-procuror general) anterior, când a fost președintele comisiei de alegere a procurorului general și, ulterior, dumnealui a devenit procuror general, încălcând principiile democrației și a statului de drept. Tot așa și domnul Țurcan, fiind membru al Comisiei juridice numiri și imunități, a selectat doi candidați care, buni sau răi, dar au trecut concursul; uitați-vă că nu le-a plăcut și, ulterior, domnul Țurcan a devenit judecător și, prin surpriză, a devenit și președinte al CCM”, a comentat Teodor Cîrnaț, solicitat de TV8.md.

„Prin numirea domnului Țurcan, CCM se va discredita totalmente, pentru că nu este profesionist în domeniul dreptului constituțional. Mai mult, acea puțină credibilitate pe care a avut-o CCM anterior și-o va pierde în continuare și cred că populația nu va lua în serios hotărârile CCM și, dacă este așa, atunci s-ar putea să spunem că însăși rolul de garant al supremației Constituției de către CCM va fi egal cu zero, deoarece, pe lângă faptul că este președinte, trebuie ca acest președinte și acești judecători să emane autoritatea societății atât din partea lor, cât și din partea hotărârilor pe care le va emana. De aceea eu consider că numirea domnului Țurcan mai mult este o numire pe criterii politice și va favoriza interesul mai mult al Federației Ruse în Republica Moldova, decât interesul supremației Constituției”, a mai spus Cîrnaț.

Nicolae Eșanu, expert în drept, ex-secretar de stat al Ministerului Justiției

„Calitatea de fost participant al concursului nu-mi dă temei să am o poziție specială cu privire la candidatura domnului Țurcan. Este regretabil că cineva consideră că există judecători la CCM de diferite clase. Orice persoană care este judecător al CCM, are aceleași drepturi legale și morale de a fi președinte. Cred că este total deplasat să se pună în discuție cine este președinte, în discuție se poate pune dacă o persoană merită sau nu să fie judecător la CCM, dar dacă este judecător, este total aiurea ca să luăm în calcul de ce unul și nu altul a fost ales președinte”, este opinia lui Nicolae Eșanu, comunicată reporterilor TV8.md.

Cât despre schimbarea pe ultima sută de metri a candidaților la funcția de judecători la CCM de către Parlament, Eșanu spune: „Pentru mine este forte importantă credibilitatea CCM-ului și eu nu comentez lucrul acesta, pentru că astfel aș afecta credibilitatea acestei instituții, care are nevoie să câștige credibilitate în ochii cetățenilor”, a comentat Eșanu.

Vladimir Țurcan, deputat în Parlament din partea Partidului Socialiștilor, a fost ales azi președinte al Curții Constituționale.

Vezi și:

Dodon comentează numirea ”fostului” coleg de partid în funcția de președinte al Curții Constituționale

Secretarul general al Guvernului Sandu: „Țurcan trebuie să-și prezinte demisia din funcția de președinte al CCM”

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente