Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Legătura lui Morari cu Plahotniuc și Platon. Cum l-ar fi „menajat” fostul șef al PA pe ex-liderul democrat

Colaj TV8
12 februarie 2020, ora 12:29

Procurorul general Alexandru Stoianoglo a oferit azi detalii despre dosarul în care fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari este învinuit de abuz în serviciu și fals în acte. Astfel, potrivit rechizitoriului, la sfârșitul lunii decembrie 2016, Viorel Morari a recepționat, personal, de la Vladimir Plahotniuc o plângere, datată cu 26 decembrie 2016, prin care liderul PD solicita tragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Platon pentru un denunț calomnios, depus la DIICOT România.

Plângerea lui Plahotniuc a fost adusă la sediul Procuraturii Anticorupție chiar de către șeful acestei procuraturi specializate, care însă, a uitat de denunț până în martie 2017.

În luna martie 2017, pentru a-și ascunde neglijența în raport cu atribuțiile funcționale și solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cunoscând cu certitudine că plângerea nu corespunde rigorilor legale, i-a cerut unui subaltern să ”repare greșeala” prin înregistrarea plângerii cu data de 28 decembrie 2016 și a dispus, printr-o rezoluție, la fel antedatată, examinarea plângerii lui Plahotniuc de către un procuror din subordine.

În concret, i-a ordonat procurorului să pornească antedatat (30 decembrie 2016), urmărirea penală în privința lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios, să pregătească proiectul ordonanței de stabilire a competenței pentru exercitarea urmăririi penale pe acest caz Procuraturii Anticorupție, precum și proiectul ordonanței de formare a grupului de urmărire penală, dându-i asigurări că problema cu data înregistrării sesizării și pornirii urmăririi penale este o chestiune pur tehnică, neînsemnată, el ca procuror-șef asumându-și toată responsabilitatea, atenționându-l despre importanța semnatarului plângerii.

Ulterior, cu actele antedatate, procurorul Anticorupție s-a deplasat la sediul Procuraturii Generale, unde, abuzând de încrederea acordată, l-ar fi indus în eroare pe procurorul general de atunci, care fără a atrage atenția la data emiterii ordonanței, a semnat proiectul ordonanței de stabilire a competenței pentru exercitarea urmăririi penale Procuraturii Anticorupție.

Obținând competența pentru exercitarea urmăririi penale, șeful procuraturii anticorupție a semnat personal ordonanța de formare a grupului de urmărire penală, a aplicat ștampila pe fișa statistică corespunzătoare, infracțiunea fiind pusă la evidența criminologică oficială.

Astfel, în rezultatul acestor acțiuni, toate plângerile și declarațiile depuse anterior și ulterior de Veaceslav Platon împotriva lui Plahotniuc au fost calificate de Procuratura Anticorupție ca fiind false și calomnioase, fără a se interveni cu verificări asupra faptelor semnalate, în repetate rânduri, de către acesta.

Aceeași soartă a avut-o și dosarul pornit de DIICOT România în temeiul denunțului lui Veaceslav Platon prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui Plahotniuc și altor persoane pentru o serie de infracțiuni deosebit de grave de înșelăciune, șantaj, spălare de bani, preluarea ilegală a unor acțiuni ale unor bănci și societăți comerciale din Republica Moldova, și anume: BC „Victoria Bank”, BC „Banca de Economii”, SA „Asito”, SA „Victoria Asigurări”, SA „Alfa Engineering”.

Acest dosar a fost preluat de Procuratura Anticorupție de la DIICOT România pe 27 aprilie 2018, însă nici o acțiune procesuală în raport cu persoanele vizate în dosarul transmis de colegii români nu a fost realizată, Procuratura Anticorupție limitându-se la audierea lui Platon în calitate de martor, declarațiile căruia, de fiecare dată, erau catalogate ”false și calomnioase”.

Scopul principal al acestor acțiuni l-a constituit interesul fostului șef al Procuraturii Anticorupție de a-și menține susținerea politică și protectoare din partea liderului Partidul Democrat, cu care se cunoștea personal. Cel din urmă era în conflict cu Veaceslav Platon, care reprezenta un pericol iminent pentru imaginea, reputația și rating-ul lui Plahotniuc și al formațiunii politice pe care o conducea.

Potrivit PG, deși, din toamna anului 2016, Procuratura Anticorupție dispunea de informații concrete privind implicarea lui Vladimir Plahotniuc și anturajul său în ”furtul miliardului”, acesta nu a fost audiat niciodată ca pretins făptuitor, implicat în această crimă, fiind protejat și lăsat să părăsească nestingherit țara în vara anului 2019. În aceste condiții, ancheta fiind pusă în mare dificultate de a realiza investigații eficiente.

Prin urmare, realizând scopul de a-l proteja pe Vladimir Plahotniuc și alte persoane, inclusiv cu funcții de demnitate publică, din anturajul acestuia, prin falsificările realizate, procurorul anticorupție a contribuit la evitarea implicării procesuale a acestora în calitate de bănuiți pe mai multe cauze penale vizând investigarea fraudei bancare, a comis amestec în activitatea Procuraturii Anticorupție și a CNA, prin împiedicarea cercetării rapide, complete și obiective a cauzei penale.

În cadrul acestui dosar, fostul procuror general și unul dintre foștii subalterni ai învinuitului au avut calitate de martori, deoarece nu s-a constatat că acțiunile lor au fost comise din interes material sau alte interese personale – elemente obligatorii pentru a încadra juridic fapta ca infracțiune.

„Ultimii nu știau despre scopul urmărit de către fostul șef al Procuraturii Anticorupție. În plus, denunțul procurorului subordonat și probele materiale prezentate de către acesta au determinat temeiul pornirii urmăririi penale pe acest caz”, a menționat Alexandru Stoianoglo.

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție este cercetat în stare de arest preventiv, pentru abuz de serviciu și fals în acte. Astăzi, procurorii vor depune demers la prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile.

Tot astăzi, șeful PG, Alexandru Stoianoglo a anunțat că lui Viorel Morari i-au fost aduse alte două învinuiri – de îmbogățire ilicită și spălare de bani. Detalii AICI   și AICI. 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente