/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 804: „Cadou” pentru Putin, amenințare atomică și sportiv ucis! Zelenski cere arme livrate rapid

Detalii despre tânăra de 23 de ani care a decedat de Covid-19: „Este un caz ieșit din comun”

missing
01 mai 2020, ora 12:08

Tânăra de 23 de ani din Bălți, victimă a noului coronavirus a decedat în mai puțin de 24 de ore de la internare. Câteva zile victima a încercat să se trateze de sine stătător acasă, însă din cauza complicațiilor aceasta nu a mai putut fi salvată de medici.

„Este un caz ieșit din comun. Din datele care le-am obținut în procesul de evaluare a acestui caz am constatat că persoana respectivă nu s-a adresat la instituția medicală până la internare. Din spusele rudelor, la care ea a venit cu o zi înainte de internare, pacienta a primit tratament în condiții de ambulator de sine stătător”, a spus șefa pe politici în domeniul asistenței medicale urgență comunitare, Tatiana Zatîc în cadrul unei conferințe de presă.

Acum, tânăra urmeasă să fie supusă expertizei medicale pentru a se constata cu exactitate cauza decesului.

„În cadrul anchetei epidemiologice a acestei persoane este indicat locul de muncă. Este vorba de o benzinărie. Acum este în proces de examinare persoanele cu care a contactat. Tânăra a fost internată, a fost un deces până la 24 de ore. Cazul dat urmează a fi expertizat și urmează să avem mai multe detalii”, a mai precizat Zatîc.

Maria este cea mai tânără victimă din Republica Moldova a noului coronavirus. Părinții fetei nu pot nici acum să creadă că moartea ei are vreo legătură cu boala infecțioasă, ci mai degrabă a fost provocată de incompetența medicilor. Conducerea spitalul din Bălți afirmă contrariul. Unul dintre plămâni era extrem de afectat, iar virusul i-a dat complicații și la rinichi – maladie de care suferea din copilărie. Maria a fost petrecută astăzi pe ultimul drum, în cadrul unei ceremonii modeste.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram