Chiar dacă premierul Ion Chicu s-a pronunțat împotriva actualei redacții a legii privind ONG-urile, propusă de UE, Partidul Democrat dă asigurări că proiectul va fi votat în Parlament.

Într-o discuție pe care a avut-o președintele fracțiunii PDM în legislativ, Dumitru Diacov, cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, democratul i-a dat asigurări diplomatului că aprobarea legii va avea loc la următoarea ședință a Parlamentului.

Scopul este realizarea angajamentelor Moldovei privind asistența macrofinanciară a Uniunii Europene și acordarea tranșei a doua în sumă de 30 de milioane de euro.

„L-am informat pe dl Michalko ca majoritatea parlamentară, la inițiativa fracițunii PDM, planifiăa examinarea prin Skype la Comisia juridică, numiri și imunități a proiectului de Lege cu privire ONG. Iar aprobarea acestei legi în lectura a doua de către Parlament va fi realizată la următoarea ședință a Parlamentului, care va avea loc după expirarea carantinei pentru deputați”, susține Diacov.

Șeful Delegației UE a mentionat că examinarea și aprobarea în Comisie a acestui proiect ar fi un semnal pozitiv pentru Comisia Europeană care „înțelege problemele Republicii Moldova” și în acest caz există perspective reale ca Moldova să primească asistența financiară din partea UE.

Amintim că premierul Chicu a pledat împortriva actualei redacții a proiectului, spunând că actuala variantă nu poate fi susținută pentru că ar pune sub semn de întrebare activitățile politice în Republica Moldova și ar face ingerințe în treburile interne ale Moldovei. „Nu cred că legea cu privire la ONG-uri poate fi votată în redacția actuală și în redacția sugerată de partenerii noștri din UE”, a declarat anterior, la TV8, premierul.

Premierul Chicu: Din cele 8 condiționalități înaintate în ultimele luni de UE, R. Moldova le va îndeplini pe cele care sunt în interesele ei

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!