/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Președintele Dodon, către deputați: „Lăsați boicotul vostru. Voi pentru ce primiți salarii?”

missing
08 iulie 2020, ora 11:35

Președintele Igor Dodon îndeamnă deputații să lase boicotul și să meargă la ședința Parlamentului sau să renunțe la salarii. Potrivit lui Dodon, „este vorba despre proiecte importante pe care oamenii le așteaptă”.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, șeful statului menționează că PSRM nu se va așeza la masa de discuții „cu cei care au cumpărat deputați”.  Președintele Dodon susține că fracțiunile „se lasă conduse de Candu și Șor ți boicotează ședințele Parlamentului”.

Vreau să-i îndemn pe aleșii poporului să dea dovadă de rațiune, înțelepciune și conștiință. Să vină în parlament și să înceapă a lucra. Lăsați boicotul vostru. Este vorba despre proiecte foarte importante pe care oamenii le așteaptă. Cu cei care au cumpărat deputați, noi nu avem ce discuta. În organul legislativ sunt și alte fracțiuni. Însă ele se lasă conduse de Candu și Șor și boicotează ședințele parlamentului. De ce? Care este problema? Voi pentru ce primiți salarii? Pentru a lucra. Așa că veniți și lucrați! Sau renunțați la salarii, pentru că voi nu vă îndepliniți obligațiunile”, a scris Președintele Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Astăzi, prim-ministrul Ion Chicu a declarat că este gata să discute „propunerile realiste ale PAS pentru o nouă rectificare de buget”. Chicu i-a cerut Maiei Sandu să spună care prevederi din proiecte nu sunt acceptabile pentru PAS.

Ulterior, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate au anunțat că vor vota modificările la Legea bugetului de Stat cu condiția includerii în buget a ajutoarelor care să reducă sărăcia şi să compenseze veniturile oamenilor, pierdute în timpul carantinei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram