Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1006: Șoc în România, agenda G7 și lista cu asasinate. Expert: E fals ce spune Putin despre Oreșnik

Reniță publică LISTA celor care îl vor însoți pe Dodon în vizita în Grecia. Un fost deputat rus - în „delegație”

missing
27 august 2020, ora 11:50

Iurie Reniță a publicat cu puțin timp în urmă o listă a celor care îl vor însoți pe Igor Dodon, în vizita sa în Grecia, pe care, spune deputatul, președintele o va efectua în perioada 28 – 31 august. Potrivit lui Reniță, în Grecia va merge și fratele șefului statului, Alexandru Dodon, socialiștii Oleg Teterea și Vlad Batrâncea, consilierul Serghei Gaiciuc și fostul deputat rus, Oleg Pakholkov. De altfel, ultimul a fost oaspetele lui Dodon la reședința de la Condrița, unde a fost primit „boierește” de șeful statului.

Deputatul Iurie Reniță și liderul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi au declarat ieri public că Igor Dodonva merge în Grecia vineri, pe 28 august. Usatîi a făcut public și un document de la SPPS, care confirmă că președintele țării va fi escortat până la București de mai mulți ofițeri. Detalii AICI. Purtătoarea de cuvânt a Președinției nu a confirmat și nici nu a infirmat acest fapt, iar azi-dimineață, Igor Dodon a spus că va anunța personal dacă va pleca sau nu într-o deplasare.

„Și dacă astăzi nu plec, atunci cine-i balabol? În caz că voi pleca într-o anumită deplasare eu vă voi informa personal”, a declarat șeful statului, după ce a depus la flori de Ziua Independenței la „Maica Îndurerată”.

Deși Președinția nu se grăbește nici să confirme, nici să infirme informația despr presupusa vizită în Grecia, azi, deputatul Iurie Reniță a publicat o listă formată din 11 persoane care ar urma să meargă mâine în Grecia.

„Cireașa de pe tort a “vizitei” pe muntele Athos este prezența în componența “delegației” a celui mai “inocent” deputat socialist, a conservei rusești Vladik Bătrâncea. În sfârșit s-a făcut dreptate – tânărul kominternist va vizita și el muntele Athos! După ce va prezenta Cursul scurt al Kominternului și al PCUS în fața desantului psrm-ist, dar și a unor preoți cu epoleți de acolo, secretarul general al PSRM va trebui să parcurgă ritualul religios de botez și să bată mai multe mătănii, precum au făcut-o anterior și ortacii săi de partid”, a spus Reniță.

Potrivit deputatului, în listă se regăsește și fostul deputat rus Oleg Pakholkov.

„Și cum Rusia este “partenerul nostru strategic principal” nu putea să lipsească din “delegația oficială” nici faimosul oaspete și petrecăreț la un “pahar de vorbe” de la Condrița, tovarășul Oleg Pakholkov”, a menționat Iurie Reniță.

Reniță mai susține că Dodon va fi păzit până la București și înapoi de 15 ofițeri SPPS, iar în Grecia de alții doi.

„Preacucernicul pravoslavnic de la Sadova și-a mai selectat o “delegație oficială” de toată frumusețea, evident cheltuielile fiind din banii noștri, a contribuabililor onești. Pentru a vă satisface curiozitatea firească, rog să vedeți mai jos lista integrală a “delegației oficiale”:
1. Igor DODON;
2. Alexandru DODON;
3. Sergiu CATANĂ;
4. Oleg TETEREA;
5. Petru MERINEANU;
6. Vlad BĂTRÂNCEA;
7. Dan DODON;
8. Valerii KAPSAMUN;
9. Serghei GAICIUC;
10. Oleg PAKHOLKOV (cetățean rus);
11. Lilian FILIPOV și Sergiu JUNCU (paza).

Am solicitat un comentariu de la Carmena Sterpu, purtătoarea de cuvânt a Președinției.

„Nu comentăm frustrările și speculațiile unor politicieni, numiți și „conserve oligarhice”, ne-a spus Sterpu.

Șeful statului a mers pe muntele Athos și în 2019, aceea fiind a patra sa vizită pe Sfântul munte. „În acest week-end, la fel ca și anul trecut în această perioadă, am decis să vizitez munte Athos și să primesc sfânta împărtășanie. Cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarh Kirill, m-am împărtășit la Mănăstirea rusească, Sfântul Pantelimon”, a scris Dodon atunci pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.