Liderul revenit al Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a combătut, în această seară, zvonurile că lidera PAS, Maia Sandu, pe când era ministră a Educației, ar fi primit plicuri cu bani de la cineva. Politicianul susține că va merge în instanță și va demonta aceste speculații.

Încercarea de a vorbi despre Maia Sandu pe aspecte de integritate în sens negativ e o prostie. Și asta o spun foarte sincer. Noi putem discuta despre alte carențe și alte neajunsuri, dar nu la acest aspect. Faptul că sunt anumiți nenorociți care aruncă asta în spațiul public e altă chestie. Apropo, știu că există un proces  în acest sens și spun cu această ocazie că voi merge în instanță și voi demonta toate aceste speculații. Eu consider că lucrurile trebuie să fie corecte în relația între oameni. Eu doar nu am spus că ea a declarat în PMAN că nu a aderat la PLDM. Pentru această minciună cineva trebuie să răspundă”, a precizat Vlad Filat la emisiunea „Puterea a patra” de la postul N4.

Amintim că președintele Partidului ȘOR, Ilan Șor, a anunțat pe o rețea de socializare că Maia Sandu, fiind ministră a Educației, ar fi primit de la Vlad Filat bani în plic, ca adaos la salariu. Șor spunea atunci că chiar el a pus banii în plic. Ulterior, Maia Sandu a anunțat că-l va da în judecată.

/VIDEO/ Maia Sandu vrea să-l dea în judecată pe Ilan Șor pentru defăimare: „Mi-am câștigat întotdeauna banii cinstit”

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!