/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Reacția Procuraturii Generale la declarațiile unei deputate privind „Landromatul”

missing
18 decembrie 2020, ora 15:22

Este inadmisibil să asistăm la acuzaţii iresponsabile care nu vin din spațiul amatorismului, ci de la un președinte de comisie parlamentară de anchetă și care recunoaște public că nu are studii juridice, dar care dă aprecieri atât acțiunilor Procuraturii, cât și mediului profesoral juridic, îndemnând direct la presiuni asupra organelor de urmărire penală. Aceasta este reacția PG la briefingul de astăzi al deputatei Ingăi Grigoriu în care aceasta a vorbit despre noi detalii în dosarul Landromat.

„Calificăm acest comportament ca fiind arbitrar și abuziv, contrar legislației naționale și standardelor internaționale, menit să discrediteze întreaga activitate de combatere a criminalității grave, un atac direct și fără precedent la independența Procuraturii ca parte component a autorității judecătorești”, se arată într-un comunicat al intituției.

Potrivit PG, Procuratura nu și-a propus niciodată scopul să claseze vreun dosar prioritar, aflat în topul agendei instituționale, ci a pledat mereu pentru aflarea adevărului obiectiv și soluționarea temeinică a cauzei: „Spre regret, predecesorii noștri, care au pornit acest dosar și au pretins că au făcut anchetă, de fapt, l-au lăsat în nelucrare, nedorind clarificarea de esență a speței”.

„Biroul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni, prin Avizul său din 16 mai 2019, statuează că, deși politicienii se bucură de o mare flexibilitate cu privire la intervențiile lor în arena politică, „există o linie clară între libertatea de exprimare și criticile legitime, pe de o parte, și lipsa de respect și presiunea excesivă asupra sistemului judiciar, pe de cealaltă parte. Politicienii nu ar trebui să folosească argumente simpliste sau demagogice pentru a critica sistemul judiciar doar din rațiuni de argumentare sau pentru a distrage atenția de la propriile neajunsuri””, potrivit comunicatului PG.

În acest context, PG cheamă reprezentanții autorităților politice ale statului de a analiza consecințele unor astfel de abordări a problemelor existente în țară și a reveni pe tărâmul legal al comunicării și colaborării între puterile statului.

Amintim că, astăzi, 18 decembrie, deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, a organizat un briefing de presă în care a vorbit despre noi detalii în dosarul Laundromat. Potrivit acesteia, peste 50 de milioane de dolari au fost extrași din „Moldindconbank” în perioada anilor 2011 – 2014 de către persoane care nu sunt rezidente în Republica Moldova și care au intrat în țară prin regiunea transnistreană.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram