Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

PAS inițiază negocieri cu formațiunile parlamentare pentru a depăși criza politică

Foto: Facebook/ PAS
20 ianuarie 2021, ora 07:35

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) inițiază negocieri în Legislativ în dimineața de 20 ianuarie cu toate formațiunile parlamentare pentru a depăși criza politică. Despre aceasta a declarat deputatul PAS Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Întrebat ce vor să audă reprezentanții PAS la aceste negocieri de la ceilalți colegi din Parlament, deputatul Mihai Popșoi a spus că: „Sper că colegii socialiști și ceilalți colegi vor fi de acord să vorbim despre ne-votarea unui candidat la funcție de premier”.

Mihai Popșoi a spus că a transmis invitații la aceste negocieri președintelui fracțiunii Platforma DA Alexandr Slusari, președintelui fracțiunii Partidului Socialiștilor Corneliu Furculiță, dar nici o invitație nu a fost transmisă Partidului „Șor”.

Menționăm că luni Curtea Constituțională a Moldovei a declarat inadmisibilă sesizarea PAS privind posibilitatea de autodizolvare a Legislativului, unul dintre scenariile provocării alegerilor parlamentare anticipate.

Tot luni Partidului Socialiștilor a chemat formațiunile parlamentare la consultări pentru a schița o foaie de parcurs cu privire la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Pro Moldova a fost marți la discuții cu socialiștii. Reprezentanții formațiunii au spus că s-a făcut un schimb de păreri despre criza politică din țară.

Marți deputatul Platformei DA Liviu Vovc a transmis o solicitare la Comisia Electorală Centrală (CEC), în special președintelui Dorin Cimil, în care a cerut să fie informat despre costurile organizării alegerilor parlamentare anticipate, termenul limită înainte de alegerile anticipate, când ar trebui să fie demarate acțiunile pentru asigurarea bunei organizări a procesului și dacă dispune de aceste surse financiare în bugetul instituției.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente