/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Transferurile bănești din străinătate, în creștere în 2020. Din ce țară au fost trimiși cei mai mulți bani în Moldova

missing
02 februarie 2021, ora 08:41

Volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 1 486,74 milioane dolari SUA, în anul 2020. Peste 80 la sută din transferuri au fost efectuate prin sisteme de remitere de bani, decontări nete, în principal, fără deschiderea conturilor bancare, iar 16,8 la sută sunt transferuri bancare, arată datele Băncii Naționale.

Valoarea în dolari a transferurilor totale din anul 2020 s-a majorat cu 21,6 la sută comparativ cu anul 2019. Majorarea reală a valorii transferurilor totale constituind 18,3 la sută. Pe parcursul anilor 2015 – 2020, transferurile în favoarea persoanelor fizice din CSI au avut o tendință de diminuare, iar cele din UE, invers, o tendință de majorare.

În cadrul transferurilor din UE, cele din Italia au cea mai mare pondere, de 29,9 la sută, urmate de transferurile din Germania, 22,3 la sută, Franța, 14,3 la sută, Irlanda, 5,7 la sută, România, 3,9 la sută, Cehia, 3,4 la sută, Spania, 3,2 la sută, Belgia, 2,9 la sută, Portugalia, 2,7 la sută, Polonia, 2,3 la sută, Cipru, 1,0 la sută, și Grecia, 1,0 la sută.

Potrivit BNM, transferurile din CSI provin în special din Rusia, care dețin o pondere absolută de 92,4 la sută. Transferurile din alte state ale CSI au următoarele ponderi: Ucraina – 4,5 la sută, Kazahstan – 1,0 la sută, Belarus – 0,6 la sută, Uzbekistan – 0,5 la sută, Azerbaidjan – 0,4 la sută și restul statelor CSI – 0,6 la sută.

În anul 2020, structura valutară a transferurilor (recalculate în USD) a fost următoarea: EUR – 946,57 mil., USD – 496,43 mil., RUB – 27,17 mil. și alte valute 16,57 mil.

Reprezentanții BNM precizează că în anul 2020 comparativ cu 2019, structura valutară anuală a transferurilor prin sistemele de remitere de bani a fost caracterizată prin diminuarea cotei deținute în RUB cu 2,0 puncte procentuale, până la 2,1 la sută, și majorarea ponderii deținute în EUR cu 7,1 puncte procentuale, până la 62,1 la sută. Ponderea în dolari SUA a înregistrat o diminuare semnificativă de 5,1 puncte procentuale, până la 35,8 la sută.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram