Un protest va avea loc pe 5 martie în fața Parlamentului împotriva deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) care prevede că de la 1 martie copiii nu învață în sălile de curs, dar de la distanță.
Organizatorii roagă să fie susținuți și de profesori, întrucât potrivit lor, rezultatele lecțiilor online tind spre zero. Aceștia sunt de părere că școala este un loc sigur unde un copilul se poate afla, igiena este respectată, iar clasele sunt aerisite.
„Se organizează un protest pentru a redeschiderea instituțiilor școlare. Pentru dreptul la învățătură, la școală, cu prezența fizică. Suntem împotriva lecțiilor online! Copiii la școală – părinții la lucru”, au declarat organizatorii.
În momentul scrierii știrii peste trei sute de persoane și-au manifestat intenția de a participa la protest.
Menționăm că deja peste șapte mii de părinți au semnat o petiție online prin care au cerut anularea hotărârii CNESP. Mai mult, un birou de avocați a anunțat că va ataca hotărârea în instanță.