Agenția Servicii Publice a inițiat o anchetă în legătură cu informațiile precum că unul dintre agenții ruși Alexander Petrov și Ruslan Boshirov, suspectați de autoritățile londoneze de otrăvirea fostului ofițer GRU Sergei Skripal, s-a identificat cu un pașaport moldovenesc, atunci când a intrat în Cehia în octombrie 2014. 

„În contextul informațiilor apărute public, referitor la utilizarea unui pașaport al Republicii Moldova, pe numele „Nicolae Popa”, Agenția Servicii Publice aduce la cunoștința publicului că s-a autosesizat și a inițiat o anchetă de serviciu internă. Odată cu finisarea anchetei interne, ASP va reveni cu clarificări pe acest subiect”, spun reprezentanții ASP.

Cei doi agenți au fost anunțați în căutare internațională de către poliția cehă.

Potrivit poliției cehe, în octombrie 2014, Petrov și Boshirov au reușit să iasă din țară cu pașapoarte false moldovenești și din Tadjikistan. Cel moldovenesc ar fi fost pe numele Nicolai Popa, iar celălalt pentru identitatea Ruslan Tabarov.

În urma deflagrațiilor din 16 octombrie 2014 într-un depozit de muniții, unde s-ar fi păstrat în jur de 10 mii de kilograme de muniții, au murit doi angajați ai unei companii private. Autorităților cehe au anunțat că în acest incident ar fi fost implicate serviciile secrete ruse.

Cehia i-a dat în căutare pe agenții GRU suspectați de otrăvirea lui Skripal. Unul s-ar fi identificat cu pașaport moldovenesc

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!