Comisia Electorală Centrală a atribuit miercuri, 21 aprilie, două mandate noi de consilieri în Consiliul Municipal Chișinău. Primul i-a revenit lui Victor Bunescu, candidat supleant pe listele Mișcării social – politice „Forța Nouă”, care vine să îi ia locul Olgăi Rujanschi, care și-a depus mandatul săptămâna trecută.
Cel de-al doilea mandat de consilier i-a fost atribuit Dariei Colomieț, candidat supleant pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Colomieț devine consilier în urma decesului socialistului Valeriu Lupașcu, care a decedat la sfârșitul săptămânii trecute din cauza complicațiilor provocate de COVID – 19.
Din Consiliul Municipal Chișinău fac parte 51 de consilieri. În urma scrutinului din 2019, au fost constituite patru fracțiuni. Fracțiunea Partidului Socialiștilor este cea mai numeroasă și are 22 de consilieri. Fracțiunea Partidul Platforma DA are 10 consilieri, iar cea de la PAS – 9. Liberalii au trei consilieri, cei de la „Șor” au doi, la fel ca și democrații, în timp ce Mișcarea social – politică „Forța Nouă”, PCRM și PUN au câte un consilier municipal.




































