Președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, a depus o cerere prealabilă în adresa Președinției, după ce șefa statului Maia Sandu a anunțat că a emis decretul prin care a anulat actul de numire a magistratului în funcție. Atunci, judecătorul a anunțat că va contesta decretul în instanță.
Prin cererea prealabilă, Vladislav Clima solicită ca să fie verificată legalitatea actului administrativ individual defavorabil și anularea acestuia ca fiind ilegal, scrie bizlaw.md.
Mai mult, Vladislav Clima a menționat în cerere ca în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că actul ”desemnării/numirii în funcție”, în sens constituțional, este un act consumat și, prin urmare, nu este susceptibil de abrogare, cu excepția constatării unor vicii fundamentale care afectează însăși validitatea actului (temeiuri de nulitate absolută).
Respectiv, odată consumată numirea în funcție, încetarea atribuțiilor persoanei desemnate nu poate avea loc decât prin procedeul demiterii/demisiei din funcție, în ordinea stabilită de lege.
Întrebată ce va face Președinția în raport cu solicitările lui Vladislav Clima din cererea prealabilă, purtătoarea de cuvânt a instituției ne-a spus că „orice mesaj care vine la Președinție este examinat”.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat numirea unui președinte interimar la Curtea de Apel Chișinău, după ce magistratul Vladislav Clima a fost revocat din această funcție printr-un decret al Președinției, iar ulterior a plecat în concediu medical.
Șefa statului a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, întrucât, potrivit ei, CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.
Vladislav Clima este judecător din 2006. În 2017 a început să lucreze la Curtea de Apel Chișinău. În mai 2019, Clima a preluat conducerea Asociației de Judecători ai Moldovei care, în toamna anului 2019, a încercat, ilegal, să demită membrii CSM și a organizat în acest scop două adunări generale a judecătorilor. În toamna anului 2019, colegiul în componența căruia a intrat Clima a anulat decizia CSM privind revocarea mandatului judecătorului CSJ Oleg Sternioală.
În ianuarie 2020, Clima a încercat să devină judecător la CSJ, însă CSM a respins solicitarea. Membrul CSM Dorel Musteață a declarat că, în 2016, Clima a aprobat transferul a 700 mii de dolari la o companie offshor din Panama, legată cu Metalferos. Musteață a remarcat că inspecția judiciară din cadrul CSM a vrut să verifice acest dosar, însă acesta a fost preluat de către Procuratura Anticorupție. Pe 24 iulie 2020, inspecția judiciară a decis să nu îl tragă la răspundere disciplinară pe Clima. Dorel Musteață a declarat că va contesta decizia.
Potrivit declarației sale de venituri, în 2019, Clima a obținut 379 de mii de lei, a primit o compensație de la o companie de asigurări în mărime de 119 mii de lei și 30 de mii de dolari de la tatăl și fratele său pentru educația fiului. Judecătorul deține două loturi de teren și un apartament cu o suprafață de 193,8 metri pătrați. Acesta mai deține două apartamente cu suprafața de 70,1 metri pătrați și, respectiv, 55,7 metri pătrați. Familia judecătorului deține un automobil Land Rover Discovery Sport în valoare de 38 mii de euro și un Volkswagen de 20 de mii de euro.




































