Scandal într-o curte din sectorul Ciocana al capitalei. Locuitorii unui bloc de locuit se plâng că mașinile de mare tonaj, care lucrează la un șantier de vizavi, trec prin curtea lor și le deteriorează drumul. Astăzi, acolo a venit și administratorul companiei de construcții, dar și directorul Direcției Locativ Comunale. Aceștia au dat asigurări că vor găsi soluții și vor face parte dreaptă tuturor.
Scandalul a început în curtea unui bloc de locuit de pe strada Mircea Cel Bătrân. După ce camioanele de mare tonaj au început să treacă prin fața blocului lor, oamenii au intervenit și le-au interzis să circule pe acolo, pentru că le-ar deteriora drumul și ar fi periculos pentru copiii care se joacă în curte. Aceștia au cerut socoteală administratorului companiei de construcții și șefului Direcției Locativ Comunale, Ion Burdiumov.
Locatarii spun că vor continua lupta și vor face tot posibilul ca să nu mai permită camioanelor să treacă prin fața casei lor. Într-un final, spiritile s-au potolit și locatarii blocului, împreună cu Burdiumov, au identificat o posibilă cale de acces prin altă parte. Chiar și așa, administratorul companiei de construcții susține că, după proiect, mașinile cu încărcături pentru șantierul respectiv au dreptul să treacă pe acolo.
Prin urmare, el le-a cerut permisiunea locatarilor de a trece temporar cu camioanele prin fața casei lor. La rândul său, șeful Direcției Locativ Comunale, Ion Burdiumov a dat asigurări că v-a fi găsită o soluție, în așa fel ca mașinile de mare tonaj să nu mai treacă pe acolo. Nu este pentru prima dată când locuitorii capitalei se plâng că mașinile de mare tonaj, care transportă materiale spre șantierele de construcție, deteriorează drumurile și creează incomodități orășenilor.
Este și cazul locatarilor din mai multe blocuri de pe strada Albișoara din sectorul Râșcani al capitalei. Aceștia, ani la rând, au încercat să oprească camioanele unei companii de construcții, care și-au făcut cale de acces spre șantier chiar pe gazonul de iarbă, însă fără succes.




































