Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP informează că 2 100 de încălcări rutiere au fost depistate, în weekend-ul trecut, de polițiștii de patrulare.
Potrivit informațiilor, peste 1100 de șoferi au depășit limita de viteză, alții 39 au fost depistați conducând automobilul în stare de ebrietate, dintre care șapte au refuzat testarea alcoolscopică.
Polițiștii au precizat că unul dintre acești conducători auto, în urma testării alcoolscopice avea o concentrație de 1,56 mg/l din aerul expirat.
Bărbatul de 34 de ani a fost stopat în apropriere de localitatea Brăviceni din raionul Orhei. În calitate de pasager, pe bancheta din față avea un copil minor. „Conducătorul auto a fost înlăturat de la volanul mașinii, fiindu-i ridicat permisul de conducere, iar instanța de judecată se va pronunța asupra sancțiunii”, au mai spus polițiștii.
Din cauza nerespectării regulilor de circulație au fost provocate 21 de accidente rutiere grave, soldate cu 27 de persoane traumatizate, au mai menționat inspectorii de patrulare.




































