Atenție, șoferi! Până joi, 1 iulie, traficul rutier va fi suspendat pe strada Ion Inculeț din Capitală, tronsonul cuprins între străzile Gheorghe Cașu și Pan Halippa. Potrivit responsabililor de la Primăriem măsura este luată în legătură cu reparația străzii Ionculeț.
În prezent, este aplicat stratul de asfalt. Astfel, până mâine, circulația transportului va fi reorganizată după cum urmează:
Traseul rutei de autobuz nr. 9 se modifică după cum urmează: în direcția or. Codru – de pe str. A. Mateevici pe străzile Pan Halippa, șos. Hâncești, str. Miorița, str. Grenoble și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. Grenoble pe străzile N. Testemițanu, Vl. Korolenco, Gheorghe Asachi, Pan Halippa, Ismail și în continuare pe traseul stabilit.
Traseul rutelor de microbuz nr. 125, nr. 190 și nr. 191 se modifică după cum urmează: în direcția spre str. N. Testemițanu – de pe str. Tighina pe străzile A. Mateevici, Pan Halippa, șos. Hâncești, str. Miorița, str. Grenoble, str. N. Testemițanu și în continuare pe traseul stabilit; retur – de pe str. N. Testemițanu pe străzile Grenoble, Gheorghe Asachi, Pan Halippa, Ismail și în continuare pe traseul stabilit.
Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.




































