Ploile și vântul puternic din ultimele zile au lăsat pe întuneric 18 sate din centrul și sudul țării. Furnizarea energiei electrice a fost întreruptă din motiv că mai mulți copaci și crengi ale arborilor au căzut peste fire și le-au rupt. Precipitații abundente au fost înregistrate și astăzi, în unele locuri. În orașul Căușeni, o ploaie puternică a transformat câteva porțiuni de drum în râuri. Meteorologii prognozează vreme ploioasă și în următoarele zile.
În aceste imagini, surprinse de jurnaliștii locali, apare strada centrală din orașul Căușeni. Aceasta s-a umplut de apă după ce în localitate a început să plouă de dimineață. Sistemul de scurgere, desfundat pe alocuri, a fost depășit de situație, astfel că nu a putut capta tot volumul de precipitații. Dimineața devreme a fost furtună și la Comrat, iar unele camere de supraveghere au redat atmosfera apocaliptică.
Furtuna s-a dezlănțuit peste Comrat în jurul orei patru și i-a speriat pe locuitorii orașului, care dormeau în acel moment. Conform jurnaliștilor din regiune, vremea rea nu a provocat pagube esențiale. A plouat cu găleata și în două orașe din stânga Nistrului: Tiraspol și Bender. Martorii oculari au plasat pe rețele înregistrări în care mașinile de pe străzi sunt aproape pe jumătate în apă.
Ploile din ultimele zile au lăsat pe întuneric 13 sate din raioanele Strășeni, Criuleni, Orhei și Vulcănești. Furnizarea energiei electrice a fost întreruptă din motiv că în urma condițiilor meteo nefavorabile mai mulți copaci și crengi ale arborilor au căzut peste conducte, care s-au rupt în consecință. Potrivit furnizorului de energie electrică, deși ieri dimineața au fost realimentate toate satele afectate de intemperie, aseară, odată cu revenirea instabilității atmosferice însoțită de vijelie, s-au produs noi deconectări avariate în unele sate din raioanele Strășeni, Criuleni, Orhei și Vulcănești. Populația, dar și agenții economici, sunt îndemnați să ocolească și să nu atingă conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci, dar și să nu intervină în instalațiile electrice.




































