Pentru miile de profesori, care activează în țara noastră noastră, această zi este o ocazie în plus pentru a se gândi la vocația pe care și-a ales-o în viață. Cea ce a fi alături de elevii lor, pentru a-i ghida și pentru a-i pregăti să facă față provocărilor vieții. Este ziua în care elevii și foștii elevi își aduc aminte cu drag și cu nostalgie de cei care i-au îndrumat. De ziua profesorilor, marcată anual, în toată lumea, la data de 5 octombrie, spunem poveștile unor profesori unici. Prin ce sunt deosebiți și ce îi face speciali, vedeți în reportajul ce urmează.
Cu o experiență de peste 40 de ani în domeniul învățământului, Maria Gabuja, profesoară de limba engleză la un liceu din capitală, vorbește despre școală ca despre a doua ei casă, iar despre elevi, ca a doua familie.
„Probabil că acesta a fost destinul meu, este foarte important că în timp nu m-am dezamăgit și nu regret că am îmbrațișat aceasta profesie nobilă.”
Deși sunt patru decenii de când predă copiilor engleza, profesoara regretă că nu a vizitat niciodată o țară unde se comunică exclusiv în această limbă. Totuși, nu renunță la visul de a vizita o astfel de țară.
„Predau această disciplină doar ceea ce citesc din cărti, de pe rețelele sociale, dar nu am vizitat niciodată o țară in care limba vorbită este engleza.”
Anton Dorofeev și-a legat destinul cu școala acum 20 de ani. Dascălul predă biologia la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc” din capitală. De-a lungul carierei, a fost premiat de mai multe ori, iar în 2019 s-a ales chiar cu titlul de Profesorul anului – cel mai râvnit trofeu pentru profesori.
„Mă încarcă în fiecare zi copiii, comunicarea cu ei, energetica lor, feed-back-ul pozitiv, aceasta doar. Salariul precis că nu.”
Dincolo de toate provocările meseriei de profesor, domnul Dorofeev se declară împlinit la locul de muncă. Chiar și acum, în această situație de cumpănă, vede partea plină a paharului, considerând că anume pandemia a făcut să apreciem mult mai mult energia și emoțiile din comunicarea față-n față.
„Cel mai mult duci dorul în pandemie de comunicare fizică, de reacțiile momentane la ce spui tu, de ochișori, de întrebări, chiar și de năzbâtii.”
Cariera lui Sorin Grajdari ca profesor a coincis cu cel mai de cumpănă moment pentru sistemul educațional: debutul pandemiei. De aproape doi ani, el predă istoria la Gimnaziul „Decebal” din capitală. Deși încă la început de cale, a înțeles că motivația sa depinde de feed-back-ul pe care îl primește de la discipolii săi.
„Cel mai mult contează pentru mine atunci când la sfârșitul lecției se apropie elevii și îmi spun că lecția a fost interesantă și îmi mulțumesc pentru asta. Iată asta mă face pe mine să continui în fiecare zi.”
În țară sunt câteva instituții care pregătesc viitori profesori. Una dintre acestea este și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Cei care încă studiază această profesie speră că nu vor regreta alegerea.
„Sper ca pe viitor, când o să devin profesor, să fiu mulțumită de decizia pe care am făcut-o și sper ca studiile aici la universitate să-mi fie de folos pe viitor.”
Potrivit Federației Sindicale a Educației și Științe, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova activează aproximativ 50 de mii de pedagogi. Ar mai fi nevoie de încă 1800 de profesori, susține președintele federației, Ghenadie Donos.
„Au și ei o atribuție la rezolvarea problemelor de pandemie prin faptul că se prezintă la serviciu sârguincios și conștiincios. Își îndeplinesc obligațiunile în ciuda tuturor riscurilor pe care le au, sunt niște acte de eroism atât din partea medicilor cât și a profesorilor.”
Ziua Mondială a Profesorilor este marcată la data de 5 octombrie, sărbătoarea fiind instituită oficial de către ONU în 1994. Potrivit Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, în țară activează în jur de 47 de mii 500 de profesori. 18 la sută dintre aceștia sunt bărbați. Câștigul salarial mediu lunar a fost de puțin peste 7 mii de lei. Fiecare al 10-lea profesor are vârsta de până la 30 de ani, pe când fiecare al 5-lea are peste 60 de ani.




































