UPDATE: Alerta cu bombă de la Judecătoria Buiucani s-a dovedit a fi falsă. În urma verificării clădirii cât și a adiacentului acesteia de către specialiștii din cadrul seviciului „Bombteh”, obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru “Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism”.Conform legislației individul care a făcut apelul riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Ofițerii de investigație au dispus un șir de măsuri speciale în identificarea persoanei care a efectuat apelul.
Știre inițială: Alertă la Judecătoria Buiucani! O persoană necunoscută a sunat la 112 și a anunțat că sediul instituției ar fi minat. La fața locului s-au deplasat imediat poliția și serviciul Bombteh.
Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate de urgență. Vom reveni cu detalii.




































