Doi frați de 3 și 14 ani s-au rătăcit într-o pădure din satul Bălceana, raionul Hîncești. Aceștia au fost găsiți de oamenii legii la miezul nopții, după patru ore de căutări, la șapte kilometri de la locul dispariției acestora.
Potrivit poliției, aseară, 31 octombrie, în jurul orei 21:00, autoritățile au fost alertate de tatăl băieților, care a declarat că aceștia au dispărut.
Acesta se afla în pădure pentru a căuta metale, iar la un moment dat, și-a pierdut din vizor copiii. Timp de două ore, i-a căutat de unul singur, după care a solicitat ajutorul oamenilor legii.
Polițiștii din Hîncești, alături de echipe formate din angajați DSE, Serviciul chinologic al DPF “Vest” al IGPF și voluntari din localitatea Bălceana s-au mobilizat de urgență și au început căutările.
Copiii au fost găsiți în jurul orei 01:00, de unul dintre echipele de căutare, în mijlocul pădurii, la o distanță de aproximativ șapte kilometri de la locul dispariției acestora.
Aceștia au fost duși la Inspectorat, apoi a fost solicitată intervenția serviciului medical de urgență. După consultare, copiii au fost reîntorși părinților.





































