Locatarii unui bloc de pe strada pietonală Eugen Doga ar putea să se pomenească cu o mansardă-hotel cu două nivele, pe clădirea lor. Oamenii trag un semnal de alarmă și spun că sunt categoric împotriva construcției, care le-ar putea afecta locuințele. Mai mult, potrivit lor, unele acte din dosarul care ar permite construcția ar fi fost falsificate. Anul trecut, atunci când au aflat despre această intenție, oamenii au semnat o petiție și au trimis-o pe adresa Primăriei, iar ca urmare, autorizația de construcție a fost anulată. Decizia l-a nemulțumit, însă, pe agentul economic, așa că acesta a mers în instanță. În prezent, Primăria se află în litigiu cu firma de contrucții, iar o decizie finală rămâne pe seama magistraților.
Locatarii au aflat despre intenția de a construi o mansardă pe acoperișul blocului lor încă anul trecut. Tot atunci, ei au tras un semnal de alarmă.
Au colectat semnături și au solicitat Primăriei Chișinău, pe adresa căreea au expediat o petiție, să le elibereze pachetul de acte obținut de compania de construcții, în martie 2020. Oamenii spun că au analizat documentele eliberate de municipalitate, care ar permite construcția mansardei cu două nivele, și au constatat o serie de abateri.
„Când am luat cunoștință de conținutul actelor, am rămas șocați și mai mult. Vorba este că în autorizația de contrucție figurează un așa-zis proces verbal, din care rezultă că cineva, cândva ar fi organizat o adunare a locatarilor din blocurile, la care ar fi fost prezenți 63 la sută dintre locatari.”
În acest context pentru permiterea lucrărilor de contrucție agentul economic avea nevoie de acordul locatarilor, care spun că nu știau nimic despre acest lucru. „Acest document nu corespunde standardelor și normelor. Este un act fals. Pe acest act nu este indicată nici data, nici numele persoanelor, nimic din ceea ce ar indica asupra faptului că cineva, cândva ar fi fost prezent la o astfel de adunare.”
După ce au mai expediat o petiție colectivă în adresa Primăriei, autorizația de construcție a mansardei a fost anulată. Însă agentul economic a atacat în judecată municipalitatea, iar litigiul durează până în prezent. Una din ședințele de judecată a avut loc astăzi. La conferința a participat și fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda, care și-a pus semnătura pe actele permisive emise agentului economic. Chironda se apară prin faptul că avea de semnat zeci de dosare de acest fel. Mai mult, el spune că nu ar fi ținut de competența lui verificarea veridicității datelor din astfel de acte.
Șefa Direcției Arhitectură a municipiului Chișinău, Svetlana Dogotaru, nu a răspuns la apelurile noastre pentru un comentariu. Tot astăzi, Victor Chironda a solicitat primarului capitalei, Ion Ceban, dispunerea unei anchete de serviciu pe numele funcționarilor din cadrul Direcției Arhitectură, implicați în autorizarea construcției mansardei de pe strada Eugen Doga colț cu Alexandru cel Bun. Consiliera primarului, Natalia Ixari, ne-a spus că Ion Ceban nu va comenta subiectul, dar și că fostl viceprimar Victor Chironda avea un consilier, care putea să-l ajute la verificarea actelor, care ajungeau pe masa lui pentru semnătură. Cel din urmă a depus, astăzi, un demers la Procuratură și CNA, prin care a solicitat examinarea legalității acțiunilor funcționarilor publici din cadrul Primăriei Chișinău implicați în acest caz. Blocul cu pricina a fost dat în exploatare în 1977.




































