Imagini dramatice au fost surprinse la scurt timp după accidentul de la Buiucani din această dimineață, în care au fost implicați angajați ai Cancelariei de Stat. Cele patru victime au rămas încarcerate în automobilul de model Skoda și au fost scoase abia după intervenția salvatorilor.
Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional!
Amintim că accidentul s-a produs în jurul orei 06:30 la intersecția străzilor N. Costin și O. Ghibu. Mașina s-a lovit violent de un stâlp. Cei trei pasageri au fost grav răniți, iar șoferul, în vârstă de 63 de ani, a decedat în drum spre spital. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, organul de urmărire penală urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.




































