Compania „Teleradio Moldova” revine sub control parlamentar. Legislativul a adoptat joi, 4 noiembrie, în lectura a doua modificări la Codul serviciilor media audiovizuale. Parlamentul va avea astfel posibilitatea de a desemna și schimba conducerea „Teleradio Moldova”. Inițiativa a fost susținută de 56 de deputați.
În condițiile reîntoarcerii furnizorului public național de servicii media sub control parlamentar, proiectul de lege propune ca mandatul actualilor membri ai Consiliului de supraveghere, cel al directorului general al companiei „Teleradio Moldova” și al directorilor generali-adjuncți să înceteze în data intrării în vigoare a modificărilor.
Documentul mai prevede introducerea în câmpul de acțiune a controlului parlamentar, a unui temei de demitere de drept a membrilor Consiliului de supraveghere și Consiliului Audiovizualului, în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate.
Potrivit proiectului, structura responsabilă de supravegherea activității sale – Consiliul de supraveghere și dezvoltare va fi reformat.
Proiectul de lege mai propune revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului Audiovizualului. De asemenea, Parlamentul va avea posibilitatea de a revoca din funcție membri ai Consiliului Audiovizualului, în cazul în care se constată că persoana a executat necorespunzător sau nu și-a a executat obligațiile. Mai mult, respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al Consiliului atrage după sine demiterea, de drept, a membrilor săi.
Proiectul de lege a stârnit mai multe reacții în societate, iar pe marginea acestuia au fost organizate consultări publice.




































