Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis joi, 4 noiembrie, o sesizare către Consiliul Superior al Procurorilor, prin care solicită inițierea procedurii de evaluare a performanțelor șefului suspendat al Procuraturii Generale, Alexandru Stoianoglo.
„Decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa rezultatelor în combaterea criminalității și corupției, în special în dosarele de rezonanță, în perioada în care aceasta a fost condusă de Procurorul General suspendat”, se arată în mesajul președintei.
Potrivit ei, instituțiile statului implicate în lupta anticorupție trebuie să acționeze ferm, după lege, și să țină cont de așteptările societății.
Maia Sandu spune că cetățenii cer dreptate și nu vor o procuratură care asistă neputincioasă când statul este devalizat.
„În calitate de Președinte, îmi doresc ceea ce își doresc oamenii: legea să fie respectată, iar cei care au comis abuzuri să fie sancționați corespunzător”, mai spune șefa statului.
Amintim că Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul lunii octombrie din funcția de șef al Procuraturii Generale. El a fost reținut după trei ore de percheziții, în incinta sediului Procuraturii. Miercuri, 3 noiembrie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au decis prelungirea mandatului de arest la domiciliu cu încă 30 de zile.
Acesta este învinuit pe cel puțin cinci capete de acuzare. Este vorba despre abuz de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.




































