Lucian Rogac, avocatul fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, fugit din țară în urmă cu doi ani, susține că noile acuzații aduse clientului său, de această în dosarul „Metalferos”, nu au suport probant. Contactat telefonic, Rogac a declarat că acestea sunt bazate pe presupuneri.
„Invenții procesuale ale organelor de urmărire penală. Acuzații noi, bazate pe aceleași presupuneri, nu au suport probant. Din ceea ce mi-au transmis iarăși e bazat pe presupuneri, niciun mijloc de probă nu mi-au prezentat, care ar demonstra implicarea clientului meu în cele incriminate”, a menționat avocatul.
Lucian Rogac a mai spus că a reușit să îi aducă la cunoștință lui Vlad Plahotniuc noile acuzații care i se aduc și că acesta ar fi „stupefiat”.




































