Patru persoane au ajuns la spital, după ce două mașini s-au tamponat violent la ieșirea din orașul Hîncești. Totul s-a întâmplat vineri, 5 noiembrie.
Potrivit poliției, în accident au fost implicate două automobile de model Ford Focus și Ford Siera, conduse de doi bărbați în vârstă de 32 și 63 ani.
Vinovat de acest accident s-ar face șoferul în vârstă de 32 de ani, care ar fi ieșit pe contrasens.
La fața locului s-au deplasat angajații poliției, serviciul de descarcerare al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ambulanța. Conducătorii auto, dar și alți doi pasageri care se aflau în automobilul Ford Focus, s-au ales cu diferite traumatisme, fiind transportați la Spitalul de Urgență din municipiul Chișinău.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.




































