La un pas de tragedie. Un băiat de 16 ani a încercat să-și pună capăt zilelor, sărind de pe podul din Transnistria. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 4 decembrie în jurul orei 12:40.
Potrivit presei din regiune, serviciul de urgență a fost solicitat de către un trecător care a observat minorul ce stătea pe parapetul podului de peste Nistru.
La fața locului s-a deplasa o echipă de poliție, o ambulanță, precum și salvatorii cu o ambarcațiune în cazul în care adolescentul ar fi căzut în apele Nistrului. La un moment dat piciorul băiatului a alunecat de pe marginea podului, însă salvatorii au reușit să-i prindă mâinile.
Prin urmare, minorul a fost salvat de, iar operațiunea de salvare a durat cel puțin 20 de secunde.
Potrivit informațiilor preliminare, nu se cunoaște de ce adolescentul a recurs la acest gest.
Sursa video: Новости и прочие



































