Tragedie la Edineț. Corpurile neînsuflețite a doi bărbați în vârstă de 35 și 64 de ani au fost găsite carbonizate într-o locuință din satul Brătușeni.
Sosiți la fața locului, grupul operativ de urmărire penală, conducerea subdiviziunii, o echipă de pompieri și medicul legist, au stabilit că victimele se aflau în vizorul poliției fiind consumatori de băuturi alcoolice, care periodic consumau băuturi spirtoase în locuința dată.
Proprietarul în vârstă de 64 de ani locuia de unul singur și făcea partea și dintr-o familie social vulnerabilă. Polițiștii au stabilit că cel de-al doilea bărbat nu avea un loc de trai stabil.
În prezent oamenii legii au pornit o anchetă pentru a fi stabilită cauza și circumstanțele producerii incendiului.



































