Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1026: Soldați nord-coreeni în Kursk și atac cu drone în Groznîi. Un nou general, numit în Donețk

R. Moldova a transferat către Gazprom banii pentru consumul din noiembrie și prima jumătate a lunii decembrie pentru gazele naturale

missing
20 decembrie 2021, ora 14:43

SA „Moldovagaz” a transferat către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale consumate în luna noiembrie și prima jumătate a lunii decembrie curent. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de către reprezentanții instituției. 

Anterior, cei de la Moldovagaz au anunțat că instituția își prelungește programul de lucru al Centrului relații cu consumatorii din Capitală, situat pe str. Pușkin, 64, precum și al sucursalei bancare aflată în acest edificiu. Astfel, programul va fi prelungit pentru ziua de sâmbătă, 18 decembrie, până la orele 17.00.

Reprezentanții companiei au mai menționat că Moldovagaz „este obligată ca până în data de 20 a fiecărei luni să-și îndeplinească obligațiile contractuale privind achitarea furnizorului extern a costului gazelor naturale consumate în luna precedentă, precum și jumătate din costul gazelor naturale consumate în luna curentă a anului”.

Potrivit celor de la Moldovagaz, în cazul încălcării termenului de plată, stipulat în contractul de furnizare a gazelor naturale, consumatorii finali noncasnici ar putea fi deconectați de la rețea.În luna octombrie, R. Moldova s-a pomenit într-o „criză a gazelor”.

După o serie de negocieri complicate, țara noastră a încheiat la sfârșitul lunii octombrie un acord cu Rusia. Potrivit înțelegerii, contractul cu Gazprom a fost prelungit cu cinci ani. Ulterior, Gazprom a anunțat că ar putea opri furnizarea de gaze naturale în decurs de 48 de ore, în cazul în care facturile pentru livrările curente nu vor fi achitate. Era vorba, mai exact, despre livrările pentru luna octombrie și 50% din cele pentru noiembrie.

Pentru a stinge datoria, a fost modificată legea bugetului de stat, care a prevăzut alocarea a 1,7 miliarde de lei, mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al Societății pe Acțiuni „Energocom”, în vederea achitării datoriei pentru gazul consumat acumulate către furnizorul rus „Gazprom”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.