Eurodeputatul român Siegfried Mureșan consideră că misiunea noului șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, este extrem de importantă în condițiile în care accelerarea luptei cu corupția, statului de drept și justiției independente sunt printre cele mai importante lucruri pe care le așteaptă acum moldovenii, dar și unele dintre cele mai importante condiții enunțate de Comisia Europeană în avizul din 17 iunie privind acordarea statutului de stat candidat R. Moldova.
„Un procuror cu astfel experiență este exact ceea ce avea nevoie Republica Moldova acum. Cu cât Republica Moldova va realiza mai multe progrese în viitorul apropiat în lupta anticorupție, cu atât oamenii vor avea mai multă încredere în autoritățile de la Chișinău. În același timp, ritmul de integrare europeană al Republicii Moldova este strâns legat de rezultatele în lupta anticorupție. De aceea, noul procuror-șef are nevoie de tot sprijinul autorităților de la Chișinău, dar și al partenerilor europeni, pentru a îndeplini aceste obiective”, a punctat Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.
Eurodeputatul susține că UE va continua să sprijine autoritățile de la Chișinău în combaterea corupției mari, la nivel de instruire, schimb de date și asistență în colectarea probatoriului în dosarele ce țin de crime cu legături în țările UE.
Veronica Dragalin, noua șefă a Procuraturii Anticorupție, își începe activitatea în cadrul instituției, luni, 1 august. Aceasta a fost deja prezentată colectivului alături de care urmează să muncească.
Veronica Dragalin a devenit șefă a Procuraturii Anticorupție după ce a câștigat concursul pentru această funcție. Aceasta a luat cel mai mare număr de puncte la proba interviului.
Jurist de profesie, Veronica Dragalin a declarat în timpul probei interviului că printre prioritățile sale se numără pedepsirea celor care au furat statul, întoarcerea banilor furați înapoi cetățenilor și creșterea credibilității societății în Procuratură.
Procurora are o experiență în urmărirea penală a peste 300 de cazuri, în efectuarea anchetelor, inclusiv pentru infracțiuni de corupție, mită, fraude bancare spălare de bani, organizații criminale corupte. Este procurora care a condus și coordonat urmărirea și acuzațiile penale de luare de mită împotriva unui consilier municipal și a unui viceprimar al orașului Los Angeles, acuzații de obstrucționare împotriva altui consilier municipal al orașului Los Angeles.
Potrivit CV-ului, aceasta deține o vastă experiență în investigații internaționale, inclusiv pentru încălcarea legii privind corupția în străinătate (FCPA), solicitări conform tratatului de asistență judiciară reciprocă (MLAT), și solicitări de la Interpol, precum și experiență în instanțe de judecată cu juriu și cu judecător, și procese de apel, inclusiv informare și argumentare orală înaintea Curții de Apel a Circuitului Nouă.