Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a donat Ministerului Sănătății Republicii Moldova zece mii de teste rapide pentru depistarea COVID-19. Potrivit unui comunicat remis de instituție, în următoarea perioadă Agenția NATO de Sprijin și Achiziții (NSPA) va livra țării noastre un lot de echipamente medicale care include electrocardiografe, aspiratoare chirurgicale, concentratoare de oxigen, monitoare de ritm cardiac, videolaringoscoape, etc.
Ministerul Sănătății reamintește că, în contextul pandemiei de COVID-19, NATO a donat Republicii Moldova echipament individual de protecție și dispozitive medicale în valoare de peste 40 de milioane de lei.
TV8.md reamintește că, potrivit ultimelor date oferite de către autoritățile din domeniul sănătății, în perioada 22-28 august, în Republica Moldova au fost înregistrate 5.964 de cazuri de infectare cu coronavirus.
În total, au fost efectuate 30.696 de teste. S-au îmbolnăvit mai puține persoane față de săptămâna trecută, când au fost confirmate 7.892 de cazuri.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md