Un tânăr de 21 de ani, din Sîngerei, este cercetat penal, fiind suspectat de furt și accidentarea unui automobil de marca „Chevrolet”. Acesta ar fi furat mașina dintr-o parcare de pe strada Grenoble din Capitală, cheile fiind lăsate în automobil de către victimă.
Deplasându-se prin sectorul Botanica, tânărul ar fi comis două accidente rutiere, după care a abandonat mașina și a fugit de la fața locului într-o direcție necunoscută.
Polițiștii l-au identificat pe suspect și l-au reținut pentru 72 de ore. Prejudiciul material cauzat victimei se ridică la 38.000 de lei.
Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru furt.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 3 la 5 ani.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















