500 de dolari americani și un modem Wi-Fi, camuflați într-un prezervativ, ar fi putut ajunge la un deținut din Penitenciarul nr.17-Rezina. Totuși, angajații instituției au curmat marți, 18, octombrie, tentativa, iar cazul a fost documentat pe faptul transmiterii obiectelor interzise în penitenciar și prin urmare, transmis poliției.
Obiectele interzise au fost găsite în urma efectuării percheziției corporale de rigoare la finalizarea unei întrevederi de scurtă durată.
„Banii nu au ajuns la destinatar, iar încercările persoanei civile au fost năprasnice”, scrie Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit instituției, „activitățile de contracarare a pătrunderii în locurile de detenţie a substanțelor și obiectelor interzise, dar şi combaterea păstrării acestora de către deţinuţi sunt acţiuni de specialitate desfăşurate zilnic în toate penitenciarele din ţară”.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md
























